Ce cărți citim în noiembrie?

0
494
Timp de citire: 7 minute

Noiembrie. Ce poți cere de la zilele scurte și de la diminețile cu ceață ale lui noiembrie? Ce poți cere serilor lungi și înfrigurate decât o pătură groasă peste picioare, o lampă cu lumină caldă și o cană cu ce-ți-place-ție? Noiembrie mi se pare că-i un anotimp separat. „Un borcan cu fistic” scriam acum 3 ani într-un articol pe blogul personal. „Zilele sunt destul de dure, dar suficient de delicioase cât să nu te plângi de dureri de dinți. Câteodată sărate, rar nimerești și câte una „stricată”. Dar toate, toate sunt decojite cu grijă și fac parte din „gustarea” sfârșitului de toamnă.”

Noiembrie e atipic. Îi place ceaiul de salvie, îi plac orele de tăcere, îi place să se așeze dimineața și să se uite-n gol, îi place să aștepte soarele din ce în ce mai timid. Și cel mai mult îi place să citească. Câteva titluri pe care le am eu pe noptieră pentru Noiembrie și pe care vă invit să le citiți, mai jos.

Frida Ramstedt consideră că este mai important să te concentrezi pe modul în care amenajezi decât pe obiectele de decor pe care le vei folosi. În prezent există (mult prea) multe informații despre trenduri, mobilă sau obiecte de decor, astfel că Frida ne explică o parte dintre principiile de bază ale designului interior și ale stilului – cu alte cuvinte, ne învață ce arată bine și mai ales de ce. 

Despre ce e cartea? Ghid de design interior ne învață câteva reguli de bază ale designului interior – de exemplu, ne explică proporțiile și spirala de aur, ne spune care sunt dimensiunile corecte ale unei măsuțe de cafea în raport cu canapeaua de lângă aceasta, ne arată înălțimea optimă la care pot fi agățate lămpile etc. –, exemplificate prin ilustrații ajutătoare. Practic și fain-frumos!

N-am mai citit până acum Holly Miller, dar înțeleg că romanele ei sunt citite și iubite în toată lumea. Povestea de față e o poveste de dragoste sfâșietoare despre curajul de care ai nevoie în iubire, mai ales atunci când știi deja cum se va termina.

Despre ce e cartea? Vă las un fragment: „Aproape toată viața mea am avut vise profetice. Genul de viziuni lucide, vii, care mă sperie în somn. Îmi arată ce se va întâmpla peste câteva zile, săptămâni sau chiar ani. Iar subiecții sunt mereu oameni pe care îi cunosc. Visele apar cam o dată pe săptămână, iar raportul între bine, rău și neutru este destul de egal. Însă premonițiile urâte sunt cele de care mă tem cel mai mult: accidentele și bolile, durerea și necazurile. Din cauza lor sunt mereu agitat, mereu în alertă maximă. Întrebându-mă când va trebui să deviez iar cursul sorții, să dau fuga să intervin în planurile altcuiva. Sau, mai rău de atât, să salvez o viață.“

Criza climatică este singura amenințare cu adevărat mare la adresa supraviețuirii umanității. Și se întâmplă chiar acum. Toți înțelegem că nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Și cum putem acționa asupra a ceea ce nu ne putem imagina? Sarcina salvării planetei necesită o mare răfuială cu noi înșine – cu reticența noastră teribil de umană când vine vorba de sacrificarea confortului imediat de dragul viitorului. Dar acțiunea colectivă este posibilă – am făcut-o înainte și o mai putem face. 

Despre ce e cartea? Cu spiritul său aparte, cu intuiție și umanitate, Jonathan Safran Foer prezintă dezbaterea esențială a vremurilor noastre așa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă, aducând-o la viață într-un mod cât se poate de real și de urgent și oferindu-ne tuturor o modalitate de a participa la salvarea planetei. Schimbarea climatică este cea mai mare criză cu care s-a confruntat omenirea până acum și este o criză care va fi întotdeauna abordată împreună și gestionată individual. Nu putem să păstrăm și genul de mese de până acum, și planeta pe care o cunoaștem. Trebuie fie să renunțăm la câteva obiceiuri alimentare, fie să renunțăm la planetă. Este atât de simplu, atât de drastic. 

Oliver Sacks chiar nu mai are nevoie de nici un argument.

Despre ce e cartea? Fluviul conștiinței este una din cele două cărți la care Oliver Sacks a lucrat înainte să ne părăsească și este o colecție de zece eseuri care izvorăsc din pasiunea pentru cele mai irezistibile și fecunde aspecte ale aventurii umane: evoluția, creativitatea, memoria, timpul, conștiința și experiența. Ele pot fi citite în același timp ca o introducere și ca o concluzie la opera acestui mare gânditor și om de știință al vremurilor noastre – o încercare de a înțelege ce anume ne face oameni.

Există cărți despre care, dacă n-ai ști că sunt bazate pe fapte adevărate, n-ai putea crede că au existat.

Despre ce e cartea? În anul 1944, anul deportării sale la Auschwitz, Elie Wiesel avea cincisprezece ani, trăia într-o comunitate de evrei unită din Sighet și încă mai credea cu fervoare în Dumnezeu. Apoi, după ce trupele naziste preiau controlul asupra orașului, viața comunității evreiești se schimbă dramatic, iar tânărul Elie va trăi cu groază realitățile ghetoului și apoi pe cele din lagărele de exterminare naziste. Mama și sora lui mai mică sunt ucise chiar în seara în care ajung la Auschwitz, în timp ce el și tatăl lui vor cunoaște zi de zi, până la eliberare, toate ororile dezumanizării.

Nu știu alții cum sunt, dar mie-mi place să mă cuibăresc în unele seri și să mă pierd într-un roman polițist. Dacă e semnat de Agatha Christie, cu atât mai bine!

Despre ce e cartea? Când Miss Marple vine în vacanță la Londra, găsește la hotelul Bertram ceea ce căuta: decor tradițional, servicii impecabile, brioșe pregătite ca pe vremuri și amintirile copilăriei. Dar descoperă și ceva absolut neașteptat: atmosfera inconfundabilă de pericol din spatele manierelor impecabile ale personalului și al distinșilor oaspeți ai hotelului – doamne respectabile, fețe bisericești, ofițeri în retragere și tinere ieșite de la pension. Totuși, nici măcar Miss Marple nu poate să prevadă lanțul de evenimente violente ce se declanșează atunci când un oaspete zăpăcit ajunge la aeroport în ziua greșită.

Inspirat din fapte reale, acest roman povestește viața lui Ahmed – cea de-a opta fiică a unui cuplu islamic fără moștenitori băieți, crescută ca bărbat, cu drepturile și privilegiile de rigoare.

Despre ce e cartea? Într-o piață din Marocul anilor ’50, un povestitor le spune celor adunați în jurul lui o istorie bogată, stranie și fermecătoare, despre amputarea identității unei femei și puterea obiceiurilor și a legii islamice. Zahra Ahmed/Mohammed Ahmed e crescută ca băiat pentru a putea duce mai departe imperiul familiei. Dar, pe măsură ce se maturizează, dorința de a avea la rândul ei copii marchează începutul evoluției sexuale și al dorinței de explorare, în concordanță cu adevărata ei identitate.

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice.

Despre ce e cartea? Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

Pe Sebastian Junger l-am descoperit în Tribul (despre care am scris aici), o carte de o forță colosală și cu impact direct asupra mea. Iar acum simt că a venit momentul să ne întâlnim în altă carte.

Despre ce e cartea? Octombrie 1991. „Furtuna perfectă“ izbucnește în apropierea coastelor atlantice ale Canadei și Statelor Unite. Cu o forță distructivă ce apare o dată într-un secol, ea dezlănțuie valuri monstruoase, de înălțimea unei clădiri de zece etaje. Sunt stihii cum nimeni n-a mai înfruntat. Nimeni în afara micului echipaj al vasului de pescuit Andrea Gail, care se îndreaptă chiar spre centrul furtunii.

12 autori au fost invitați să-și imagineze scaunul ideal, apoi să-l deseneze și să scrie despre el. Așa s-a născut această carte de colecție, ediție bibliofilă și limitată, o antologie-album, un pretext pentru 12 autori. O carte-obiect: 12 texte filosofice, lirice, fantastice și o colecție de desene.

Despre ce e cartea? Vă las un fragment ca să înțelegeți mai bine. „Un scaun așa, în vânt, unde eu să stau așezat și să mi se întâmple ceva… N-o mai văd posibilă decât după moartea mea… Că o să fie lume pe scaunul ăsta, care o să mă însoțească la cimitir. Asta este singura mea idee. Când ai 1oo de ani, ce altă imaginație poți să ai decât că se întâmplă ceva după moartea ta, nu?! Eu nu mai pot acum să văd în viitor decât evenimente curente. Dar asta… Ce se întâmplă cu… De pildă, că o să plece toată familia, fiindcă o să vină de la Paris și poate de la Bruxelles sau din altă parte, unde va fi fiică-mea si nepoată-mea, și chiar strănepoata mea, o copilă de 13 ani. Toată lumea asta o să vină să îl înmormânteze pe bătrânul Neagu Djuvara. Și-atunci încerc să-mi imaginez care sunt primii pași. De la cimitir, unde m-a băgat în cavoul familiei, ce face toată lumea asta? Se urcă din nou în afetul ăla, pe care am venit, și sunt aduși cu toții îndărăt aici, unde eram eu. Și-atunci cei care m-au iubit cumva o să vină să plângă puțin pe patul ăsta și la perna asta care a fost a mea. Dar bine, astea sunt gânduri de după moarte. Deci scaunul nu prea mai văd ce rost are.”  Neagu Djuvara

Să aveți lecturi alese și cu rost!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here