Ce cărți citim în decembrie?

0
328
Timp de citire: 9 minute

S-au îngrămădit zilele una-ntr-alta și ne-a rămas puțin răgaz de citit. Prea puțin, chiar. Dar recuperăm în zilele de Sărbătoare care urmează, doar-doar om ține fricile la distanță și ne-om topi în povești sau ne-om muta în mintea altora mult mai creativi și mai deștepți ca noi. 

Nu așezăm pe lista asta decât 15 titluri, cu 5 în plus decât ne e obiceiul, dar… e decembrie! Și să știți că nici unul dintre ele nu edulcorează perioada care urmează, ci, mai degrabă, lasă niște întrebări suspendate în lectură.

Dar lăsați-ne în comentarii titlul cărții pe care o aveți pe lista lui Moș Crăciun sau pe care vă doriți foarte mult să o citiți, că uite așa ne îmbogățim unii de la alții.

Poate unul dintre titlurile cele mai așteptate ale acestui an. Și încep doar cu fragmentul ăsta: „Mi-am petrecut ultimii câțiva ani reflectând asupra președinției mele, iar în PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI am încercat să redau cu sinceritate povestea campaniei mele prezidențiale și timpul în care am fost în funcție: evenimentele-cheie și oamenii care au stat la baza lor; părerea mea despre lucrurile care mi-au ieșit și greșelile pe care le-am făcut; și forțele de ordin politic, economic și cultural cu care echipa mea și cu mine ne-am confruntat atunci – și cu care, ca națiune, încă avem de-a face. De asemenea, am încercat să redau cititorilor călătoria intimă pe care Michelle și cu mine am făcut-o în acei ani, cu toate momentele abisale și cele înălțătoare.” Barack Obama

Despre ce e cartea? Barack Obama adună în PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI povestea odiseei sale neverosimile de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice – o perioadă de frământări și de transformări profunde. Iar eu cred că-i de neratat!

În seara zilei de 8 decembrie 1980, milioane de oameni de pe planetă au amuțit când a apărut știrea că cel mai iubit star rock din lume a fost împușcat cu sânge-rece în New York.

Despre ce e cartea? În această poveste fascinantă, Lesley-Ann Jones, biograf muzical și jurnalist reputat, face o analiză completă – a omului, a vieții sale, a relațiilor pe care le-a avut, a morții premature și a eternei sale moșteniri muzicale –, cum nu s-a mai făcut până acum. Analizând strat după strat, Jones identifică suișurile și coborâșurile vieții profesionale și ale celei personale care l-au determinat pe Lennon să se mute la New York, unde a fost împușcat mortal în fața clădirii în care locuia, în acea noapte fatidică de iarnă. Dar cine sau ce l-a ucis cu adevărat? Și când a murit „adevăratul” John Lennon? 

 

Nu știu cum e la alții, dar pentru mine biografiile sunt și vor rămâne – cum îmi spunea o fetiță zilele trecute – „cea mai preferată” categorie de cărți.

Despre ce e cartea? Ghiciți numai. În 1967, la San Francisco, după doar câteva săptămâni de la Vara Iubirii, un tânăr chitarist mexican urcă pe scenă la Fillmore Auditorium și cântă un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, după un concert legendar la Woodstock, întreaga lume îl știe pe Carlos Santana. În panteonul chitariștilor, Santana e unic pentru „tonul universal“: îl recunoști de la primele acorduri și pune mai presus de orice legătura dintre muzică și suflet. Iar cartea aceast este povestea călătoriei sale: cântările din tinerețe în barurile de striptease din Tijuana, ce înseamnă să fii soț și tată, influențele muzicale, de la Coltrane la Miles Davis, căutările spirituale și descoperirea altor credințe, spectaculoasa revenire pe scenă cu albumul Supernatural.

Am iubit intens romanul Stoner, semnat de același autor. Dacă nu l-ați citit, vi-l recomand cu toată inima.

Despre ce e cartea? Nimic, doar noaptea este romanul de debut al lui Williams. Un tur de forţă narativ ce descrie curgerea febrilă a unei zile din viaţa unui tînăr. Arthur Maxley are 24 de ani, a renunţat la facultate, locuieşte într-o casă cu apartamente de închiriat dintr-un oraş american şi este întreţinut de tatăl său. Pare decuplat de la realitatea din jur şi, cu toate că uneori iese în lume, e un însingurat. Fără prieteni, fără apropiaţi, unicul său refugiu este alcoolul. Mintea îi e tulburată, trăieşte la limita dintre raţiune şi nebunie şi este bîntuit de o terifiantă dramă de familie din trecut, al cărei secret se dezvăluie treptat pe parcursul cărţii. Intrigant, nu sunteți de acord cu mine?

Cine nu a citit Fahrenheit 451? Un scris visceral, sincer, limpede, polifonic, care se inhalează mai degrabă decât se citește și un subiect care se instalează cu brutalitatea unei ghilotine. Ray Bradbury e clasic, atemporal, necesar.

Despre ce e cartea? Aproape autobiografică, vin de pădădie e… cum să spun? Cuceritoare. Las doar fragmentul ăsta drept dovadă: „Primul lucru pe care-l înveți în viață este că ești un prost. Ultimul lucru pe care-l înveți în viață este că ești exact același prost.”

Decembrie face loc și clasicilor, că-i loc de încântare și de voci puternice, așa că Simone de Beauvoir e binevenită pe raftul lunii.

Despre ce e cartea? Scrisă în 1954, la cinci ani după publicarea eseului Al doilea sex, romanul Inseparabilele spune povestea prieteniei pasionale care le unește pe Sylvie și Andrée – alter ego-urile lui Simone de Beauvoir și Elisabeth Lacoin (Zaza) – de la vârsta de nouă ani, când se întâlnesc la faimoasa școală Desir. Andrée este veselă, insolentă, îndrăzneață, în timp ce Sylvie, mai tradiționalistă și mai timidă, se simte irezistibil atrasă de această personalitate solară. Împreună învață să se elibereze de convențiile și așteptările sufocante ale celor din jur, ignorând prețul tragic pe care trebuie să-l plătească pentru libertate și pentru ambițiile lor intelectuale și existențiale.

Jurnalul intim al Maiei Morgenstern se deschide pentru cititori. Și pot să pun pariu că-i puteți auzi vocea povestindu-se pe sine, chiar și printre rânduri.

Despre ce e cartea? Despre viață. „În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat. În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut. În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce. În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.” Maia Morgenstern

David Starr Jordan a fost taxonomist, un om obsedat de ordonarea lumii naturale. Cu timpul avea să-i fie recunoscut efortul de a descoperi aproape o cincime dintre peștii pe care-i știm în prezent. Dar cu cât dezvăluia mai mult din designul secret al vieții, cu atât universul părea că încearcă să-l împiedice. Colecțiile sale cu specimene au fost distruse de fulger, de incendiu și, în cele din urmă, de cutremurul din 1906 de la San Francisco – care a făcut una cu pământul peste o mie de descoperiri păstrate în borcane fragile de sticlă. Într-o clipă, munca lui de-o viață a fost făcută țăndări.

Despre ce e cartea? Despre David Starr Jordan. În parte biografie, în parte memorii, în parte aventură științifică, De ce peștii nu există este o poveste minunată despre cum să perseverăm într-o lume în care haosul va avea întotdeauna câștig de cauză. Poate că mulți ar fi renunțat, cuprinși de disperare. Dar Jordan a supraviețuit dezastrului de la picioarele sale, a pus mâna pe primul pește pe care l-a recunoscut și, plin de încredere, a început refacerea colecției. Iar de astă dată a recurs la o inovație inteligentă, despre care era convins că-i va proteja, în sfârșit, munca de haosul lumii. Când Lulu Miller a auzit în trecere această anecdotă, a considerat că Jordan nu era în toate mințile – o poveste moralizatoare despre hybris sau negare. Dar, pe măsură ce povestea vieții ei se scria lent, a început să-și pună întrebări în privința lui. Poate că era în schimb un model despre cum să continui când totul pare pierdut. Cercetându-i viața, avea să descopere lucruri care să-i schimbe modul în care înțelegea istoria, moralitatea și lumea de sub picioarele noastre.

Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor spune foarte frumos despre cartea asta cum că ar putea fi un (posibil) refren al generației 30+. „Oameni mari este o carte incomodă, dar deloc încrâncenată. Maria Orban își construiește propriul playlist, scrie relaxat despre cele mai profunde dileme umane, despre punctele de cotitură din viețile noastre, acumulează episoade cinematografice, cu mult umor și (auto)ironie, într-un stil care te va cuceri pe loc. Oameni mari poate fi o carte despre maturizare, despre proiecții și despre călătoriile interioare. Despre asumarea eșecurilor pentru a face un pas înainte. Despre a te accepta. Oameni mari poate deveni cartea unei generații. O generație în derivă, într-o permanentă tranziție.“

Mi-a adus minte Emilia de acest roman, luat în urmă cu vreo 2 – 3 ani de la una dintre edițiile FILIT, cu tot cu autograful autorului. Așa că am simțit că i-a venit rândul acum, în decembrie.

Despre ce e cartea? În 1934, Felix Kannmacher se refugiază din Germania nazistă în România, sub protecţia celebrului pianist Victor Marcu, şi devine „guvernanta“ Virginiei, capricioasa fiică a acestuia. Descoperă cu uimire peisajul exotic al Balcicului, rafinamentele şi intrigile societăţii bucureştene cosmopolite, dar Istoria îl urmăreşte şi aici. Ascunzându-se sub falsa identitate a unui sas pe nume Johann Gottwald, Felix este eroul unui şir colosal de aventuri – de la invitaţiile persuasiv-pitoreşti de a lua de nevastă o tătăroaică până la un proces stalinist în care e acuzat de spionaj –, ceea ce face, în primă instanţă, din cartea lui Jan Koneffke un roman picaresc plin de poezie, dramatism şi umor. Marea aventură a lui Felix Kannmacher începe însă în imaginarul poveştilor pe care trebuie să le născocească întruna pentru Virginia. Devine o Şeherezadă care îşi exersează darul fanteziei nu doar pentru a-şi prelungi viaţa, ci pentru a salva lumea din mecanismul infernal al Istoriei. 

Iată un autor de care n-am mai auzit până acum și care-mi promite să mă îndrăgostesc.

Despre ce e cartea? Ludovic Cresson, fiul unui industriaş bogat, se reface după accidentul de maşină provocat de soţia sa, Marie-Laure, „sofisticată, incultă”, o femeie care acum îl tratează ca pe un handicapat, îndepărtîndu-l de ea. Cînd mama acesteia soseşte la reşedinţa lor de pe domeniul La Cressonnade, tînărul se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Inteligenţa, umorul, eleganţa cu care autoarea trece peste drame, toate acestea la un loc construiesc o experienţă tipic saganescă din care nu lipseşte nimic în acest roman bulversant.

Ce să spun despre cartea asta? Am așteptat-o ca și când.

Despre ce e cartea? Pe foarte scurt, spune povestea tânărului slăbănog şi prost îmbrăcat care ajunge de la obscuritatea provincială, la bogăţie şi faimă mondială. Pe lung, urmează peste 800 de pagini despre geniu.

Personajul Britt-Marie apare pentru prima dată, în toată splendoarea răutăților ei obsesive, în Bunica mi-a zis că-i pare rău, dar Backman a simțit imensul potențial al personajului său și, poate, a tânjit cumva să-i facă dreptate. Și reușește.

Despre ce e cartea? Despre curajul unei femei care se redescoperă după o criză personală. Despre curajul cu care își ia în mâini propria viață, după o căsnicie în care nu a avut aproape niciun cuvânt de spus, o umanizează și o transformă într-un personaj digerabil, pentru ca treptat, aproape fără să ne dăm seama, să ajungem să o iubim.

Când ați citit ultima oară un eseu care să vă facă să vă ridicați din fotoliu?

Despre ce e cartea? Ei bine, Oglinda care deformează reprezintă o călătorie iluminatoare, de neuitat pe fluviul autoiluzionării care curge imediat sub stratul de suprafață al vieții noastre. Aceasta este o carte despre stimulii care ne conturează și despre cât este de greu să ne vedem clar printr-o cultură care se învârte în jurul sinelui. În fiecare eseu, Tolentino scrie despre o prismă culturală: apariția și evoluția coșmarului rețelelor de socializare; apariția înșelătoriei ca etos al mileniului; călătoria eroinei din literatură de la curaj la banal și apoi la amărăciune; visul punitiv al optimizării, care insistă că totul, inclusiv corpul, trebuie să devină mai eficient și mai frumos până în momentul în care murim.

Am lăsat la final o carte de-o eleganță rară și de o suplețe a scriiturii cum rar întâlnesc.

Despre ce e cartea? „Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — Maria, Regina Românei

Să aveți lecturile senine!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here