Baccarat – când nu ai cum să pierzi timpul

0
98

A sta la formă

A încălzi cuptorul

A tăia la gură

A sufla în formă

A șlefui

Nu sunt verbe întâmplate, ci parte din conversațiile pe care le-am auzit de mai bine de 10 ani încoace. Cu un tată sticlar și cu o mamă care a lucrat în aceeași singură fabrică de sticlă din Dorohoi, post- comunism, discuțiile despre muncă aveau același șablon. Exact ca piesele pe care le lucra tata la formă și care i-au tocit mâinile. 

Întotdeauna m-am întrebat cum poate nisipul, focul și omul să facă o echipă atât de bună?

Cel puțin o vitrină aveam în casă. Cel puțin de trei ori pe an spălam toate seturile de pahare. Cel puțin mi-au fost antipatice cât am fost copil. Acum, însă, mi-ar fi plăcut să fi păstrat câteva dintre ele, pe acelea cu forme ciudate și imposibil de băut din ele. Acelea gravate, sculptate și cu zeci de linii pe ele. Acelea despre care mi-au amintit minunățiile Baccarat.

Cristalul este forma cea mai înaltă pe care o poate căpăta sticla. Claritatea, transparența și limpezimea sunt doar câteva dintre atributele produselor din cristal Baccarat – cel care socotește anul acesta 255 de ani de vechime. 255 de ani în care fiecare secundă a contat, 255 de ani în care fiecare mișcare a trebuit să fie organizată aproape perfect, cu precizie și minuțiozitate.

În acești ani, din estul Franței, mai exact din orășelul Baccarat, s-au livrat în toată lumea, pe mesele prinților, în palate și case regale, articole de masă, candelabre, sticluțe de parfum, toate construite  din cristal de Baccarat. Țarul Rusiei, maharajahul Indiei, împăratul Japoniei, suveranii Monacoului sau președinții Franței sunt doar o parte dintre cei cu care Baccarat și-a înrudit numele.

Și pentru că istoria poartă nume atât de mari, noua colecție Baccarat aduce, în ediție limitată, modele cu semnături vechi.

De exemplu, preferata mea, din colecția Haute Couture, este următoarea vază „LES OIES CÉLESTES”, lucrată manual după un model din 1878. F

HAUTE COUTURE LES OIES CELESTES

Dar și carafa Saint Petersburg face concurență. Amintește de anii 1905, când la curtea domnească din Rusia, cristalul Baccarat întâmpina fiecare masă și ceremonie. Tot acolo se obișnuia, de exemplu, ca după fiecare folosire, să se spargă paharul, chiar și unul Baccarat. O adevărată afacere!

În cele din urmă, colecțiaWine Therapy e revelația lunii. Nu sunt a wine person, însă pentru astfel de pahare, aș putea deveni! Cel mai probabil mi-aș rezerva o seară de Netflix, popcorn și un pahar de vin Preciousdoar pentru mine. Nimic mai clișeic, dar mă conformez. De dragul Baccarat.

HAUTE COUTURE SAINT PETERSBOURG

I’ve been brandcrushed!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here