Atunci când învățăm unii de la alții – 5 tradiții de Crăciun

0
68

Ace de brad, miros de verde, foc în sobă, portocale, apropiere, căldură, aprinderea beculețelor, surâs, îmbrățișare. Îmi place ritualul împodobirii bradului de Crăciun. E unul dintre puținele momente însemnate și memorabile, indiferent de vârstă. Și acum țin minte bradul din copilărie, care atingea tavanul și pe care îl împodobeam cu bomboane, baloane și instalație muzicală.

Îmi plac și obiceiurile. Chiar la început de an am citit și am scris despre asta, cumva tot anul s-a învârtit în jurul acestui concept. Îmi plac obiceiurile pentru că duc către ritual, iar asta înseamnă că ne rupem din alergătura zilnică și ne concentrăm pe noi și pe cei dragi. Iar în perioada de iarnă parcă avem cu atât mai mult spațiul necesar pentru a face asta. 

Cu toate că în ultimii ani s-au împrumutat obiceiuri sau ritualuri de iarnă din alte culturi, de la Secret Santa, coronița de brad pusă pe ușă, până la American cookies în loc de cozonac, rămân și la ideea că suntem speciali în identitatea noastră. Poate dacă sărbătorim astăzi Crăciunul în Europa sau în America, diferența nu va fi enormă. Dar eu mă încăpățânez să caut acele deosebiri care ne plasează pe o hartă, una care contribuie și nu doar adoptă la nesfârșit. Așa precum fiecare dintre noi ne lăsăm inspirați de mentori și modele, dar e nevoie să rămânem autentici, altfel ne-am pierde în prea multe variante de adoptat.  

Ca de exemplu, tare dragi îmi sunt obiceiurile românești de iarnă, iar unul dintre ele ar fi colindatul, nu doar al copiilor, ci și al adulților. 

“Your identity emerges out of your habits.”

(ATOMIC HABITS, JAMES CLEAR)

Așa că m-am uitat și la alții. Am vrut să caut cum se pregătesc alte culturi pentru Crăciun, dincolo de cina din Ajun, la care se adună toată lumea mai devreme sau mai târziu, dincolo de cadourile de Crăciun puse sub brad sau lăsate la fereastă. Am văzut că multe se repetă, altele se adoptă, unele se moștenesc, însă sunt 5 la care m-am oprit ca să citesc mai mult pentru că poartă o profunzime frumoasă. Iată-le:

Suedia – lumina care ghidează

Nordicii au ritualurile lor bine marcate. Pentru Crăciun se pregătesc cu tot felul de prăjturi speciale, decorațiuni în formă de inimă sau chiar mături ascunse în casă (în Norvegia) pentru a nu permite spiritelor rele să circule. Însă există un ritual, practicat în Suedia, pe care mi-aș dori mult să-l fi adoptat sau practicat. 

Începe pe 13 decembrie, când se dă startul sărbătorilor de iarnă și este dedicat Sfintei Mucenițe Lucia – o tânără martiră, care le oferea hrană creștinilor persecutați de romani. Se spune că obișnuia să călătorească pe timp de noapte, pentru a nu fi văzută, cu o coroniță de lumânări pe cap, tocmai pentru a-i lumina calea și a o ajuta să poarte cât mai multă mâncare în brațe.

Astăzi este celebrată într-un ceremonial special, atât în biserici, cât și în școli sau chiar în casele fiecărui localnic. De exemplu, în familiile suedeze, tradiția spune că fiica cea mai mare poartă onoarea de a o portretiza pe Sfânta Lucia, purtătoarea luminii, într-un veșmânt alb, legat la mijloc cu un cordon roșu (simbolizând sângele), iar pe cap purtând coronița cu 12 lumânări, asta pentru a-i întâmpina cu dulciuri și cafea.

M-a impresionat prin simplitatea, liniștea și blândețea ritualului. 

Islanda – cel mai prețios dar

Cadoul de Crăciun e întâlnit peste tot, dar doar într-un singur loc am găsit unul specific, cu etichetă de tradiție. Fiecare islandez primește de Crăciun o carte! Ba chiar este cunoscut faptul că e și perioada în care Islanda devine țara cu cele mai multe cărți vândute per persoană. 

Își plănuiesc cina de ajun destul de devreme, în jurul orei 18.00, deschid cadourile, se bucură de cărțile primite, după care pot merge să aprindă o lumânare la mormintele celor dragi. Se întorc acasă și restul serii îl petrec citind din cartea primită și mâncând ciocolată. Cel mai prețios dar.

Italia – momentul unui Presepe

Anul trecut am petrecut Crăciunul în Roma, alături de mama și câțiva oameni de suflet. Am plecat de acolo cu o serie de gânduri, cu ceea ce m-a impresionat sau cu motive pentru care m-aș muta la Roma. Încă mă gândesc la simplitatea și lejeritatea cu care întâmpină ei sărbătorile. Însă au un ritual care e mai special: 

Cel mai mare cadou pe care ni-l putem face noi înșine este să fim curioși. Sau să devenim, dacă se poate. Poate că se spune despre italieni că sunt leneși, că nu se pricep la toate așa cum suntem noi, românii, dar sunt pasionați. M-a încântat foarte mult tradiția unui Presepe – scena nașterii lui Iisus, în miniatură de cele mai multe ori, care se găsește aproape în fiecare casă și pe care o construiesc ei înșiși. Încep lucrul chiar din vară. Fie cumpără figurinele, fie le confecționează de la zero. Scena care mi-a rămas la suflet a fost una orchestrată de un bătrânel care lucrase la ea…50 de ani! Am întrebat de 3 ori, să mă asigur că înțeleg. Fiecare fir de iarbă, acoperiș și luminiță. „E doar o pasiune”, a răspuns el.

Ucraina – fă rai din ce ai

Se spune că o văduvă și copii săi trăiau în sărăcie, într-o colibă ponosită. Într-o zi de vară, un con de brad a căzut printre crăpăturile tavanului pe podeaua din lut a casei. A prins rădăcini și a crescut. Copiii s-au entuziasmat la speranța că vor avea brad de Crăciun. În schimb, în ziua decorării, și-au dat seama că nu vor avea bani să îl decoreze, ceea ce i-a împins spre somn triști și dezamăgiți. Când s-au trezit, au văzut bradul acoperit de câteva pânze de păianjen. Au deschis geamul, iar razele soarelui au atins pânzele și le-au transformat în aur și argint. Bucuria a fost imensă.

Legenda continuă și azi fiindcă în Ucraina, în special, bradul de Crăciun se decorează și cu ornamente sub formă de pânză de păianjen. O calitate mare în viața unui om e să reușească să facă cât mai mult și mai bine cu ceea ce are sau dobândește.

Polonia – așteptarea celei dintâi stele

Mai ții minte când te-ai oprit să te uiți la stele? E o obișnuință pe care eu am pierdut-o pe măsură ce m-am îndepărtat de orașul mic în care m-am născut. Acolo stelele sunt mai generoase.

De aceea poate m-am simțit impresionată de o tradiție populară în unele țări din Europa, cum ar fi Polonia (sau Ucraina). Cu toate că darurile sunt motiv de nerăbdare, copiii sunt învățați să urmeze un anumit ritual: trebuie să urmărească când apare prima stea pe cer – acela ar fi semnul că pot să își desfacă darurile. De asemenea, nici cina nu poate fi servită dacă prima stea a noptii nu strălucește pe cer!

E motiv deopotrivă de căutare, de răbdare, de aliniere cu dorințele tuturor și de reflectare. 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here