Timp de citire: 10 minute

Bucuria mea din ultimul timp e dată de liniște. Atunci când, pierdută în geografia incertă a vieții, reușesc, fie și pentru un moment să mă dezlipesc de ecrane sau obiective, să mă întorc spre mine, să caut deliberat frumusețea în simplitate, și să găsesc un om care reușește să transpună frumosul în ceea ce face, am câștigat.

Pe Isabelle Vijiac – designerul o cunosc de multă vreme. Unele dintre cele mai importante momente ale vieții mele au fost îmbrăcate într-o rochie care îi poartă semnătura. Și, poate de aceea, mi-am dorit s-o cunosc mai bine pe Isabelle – omul. Să mă contaminez de perspectiva ei de a vedea lucrurile, de liniile și fragilitatea formelor pe care le creează, de pacea aceea senină pe care o emană de fiecare dată când ne întâlnim. Eu am pus întrebări, Isabelle a răspuns. Ce-a ieșit, ca de obicei, se citește încet, cu jazz în surdină.

Isabelle, într-una din creațiile ei.

1. Isabelle, ești una dintre cele mai frumoase prezențe pe care le urmăresc în social media și fiecare rochie croită de tine aduce cu ea poezie, visare și încântare. Altfel spus, premisa ideală pentru o viață simplă, dar trăită în esență. Cum ai început să creezi? Povestește-mi câteva lucruri despre tine.

Îți mulțumesc în primul rând pentru felul în care ai împachetat vizual percepția pe care creațiile mele o lasă privitorilor, mă bucură să văd că filosofia cu care am pornit pe acest drum se citește în silueta rochiilor. 

Cum bine spuneai mai sus, am ajuns acum, după multe căutări stilistice, în punctul în care îmi doresc să port și să ofer clientelor un design simplu, lejer, ușor de integrat în garderoba personală, de accesorizat pentru o paletă mai mare de evenimente și din țesături prietenoase cu mediul și pielea noastră, mai ales în sezonul cald.

„Am fost inspirată de bunica din partea mamei care era pasionată de croitorie și frumos, iar eu eram vrăjită de modul în care țesăturile prindeau viață în mâinile ei.”

Isabelle Vijiac

Mi-a plăcut dintotdeauna să-mi pun amprenta personală pe ceea ce purtam, m-am ferit de uniforme, tendințe și tot ceea ce părea popular pe moment. Am fost inspirată de bunica din partea mamei care era pasionată de croitorie și frumos, iar eu eram vrăjită de modul în care țesăturile prindeau viață în mâinile ei. Din nostalgia pentru acele vremuri din copilărie și din plăcerea de a oferi și altor persoane ocazia să poarte piese vestimentare create pe silueta lor, am pornit povestea Atelierului acum mai bine de 12 ani, după absolvirea Universității de Artă din București.

Estetica brandului a evoluat odată cu mine, cu pasiunile și plăcerile mele cotidiene, inspirată fiind de călătorii, cărți, muzică, filme și arhitectura orașelor pe care le vizitez. Suma acestor lucruri se transpune apoi în silueta rochiilor ce-mi poartă semnătura. 

2. Vorbeai mai devreme de bunica ta și simt că ne întoarcem încet, încet, la valorile noastre limpezi și frumoase de odinioară. Și poate începem prin a găti mai mult pentru ai noștri sau în a ne îmbrăca în materiale naturale. Tu cum ai făcut? Știu că ai început jucându-te cu LaChatterie, dar cum a pornit Atelier Isabelle Vijiac în lume? 

Într-adevăr, dintr-o joacă am pornit pe acest drum, trebuia să fie doar pentru un scurt timp, un intermezzo între joburi. Dar am prins drag de ceea ce făceam și feedbackul clientelor m-a ajutat enorm să continui chiar și atunci când am întâmpinat dificultăți pe parcurs.

Nu am avut niciun business plan sau targets de atins, am lasat un flow natural de creștere și am făcut multe lucruri intuitiv. Nu zic că e cea mai bună rețetă, dar pentru mine a funcționat și, parțial, încă funcționează.

„Pandemia m-a ajutat să dau reset la un anumit stil de viață și implicit acest lucru s-a transpus și în schițele mele.”

Isabelle Vijiac

LaChatterie a reprezentat pasul care a pus pe harta antreprenoriatului primele mele creații, cu multe imprimeuri jucăușe, evoluând organic către silueta actuală, mult mai aproape de sufletul meu, mai matură, în linii minimaliste, dar cu mici artificii feminine care să atragă privirea atunci când sunt purtate de voi. Și pentru că fiecare dintre noi ajungem să ne ajustăm stilul personal în funcție de contextul social și personal, schimbarea esteticii bradului în cazul meu a fost treptată, fără să forțez nimic în procesul creativ.

Un factor important a fost să învăț să spun nu în privința unor colaborări și a unui trend-uri, iar pandemia m-a ajutat să dau reset la un anumit stil de viață și implicit acest lucru s-a transpus și în schițele mele. Cred că uneori, pentru a reevalua serios punctul în care ne aflăm, avem nevoie de un moment cu adevărat critic, care să rupă un lanț vicios în care de cele mai multe ori ajungem să ne complacem din comoditate, din simțul confortabil al rutinei. 

3. Cam adevărat. Isabelle, creațiile tale sunt made-to-measure, create special pentru fiecare trup și emoție care le poartă, 100% viziunea ta. Îmi place mult modul în care vorbești despre fiecare rochie în parte, despre cuceririle stilistice pe care le ai – cum alegi materialele, cum alegi croielile, cum iei decizii până la modelul final al rochiei? 

Fiecare rochie are povestea ei, fie că a fost inspirată de personajul unei cărți, cum este Ondine, sau de o vacanță pe străzile Italiei, cum ar fi Jane sau de o plimbare prin câmpurile de lavandă din Provence în cazul rochiei Etienne.

„Poate sună a clișeu, dar eu îmi urmez intuiția, mă ghidez după ce-mi zice de cele mai multe ori sufletul.”

Isabelle Vijiac

În procesul creativ, pașii prin care o rochie prinde viața pot alterna în cazul meu. Fie pornesc de la o țesătură care mă inspiră și apoi schițez modelul final, fie pornesc de la un desen și apoi caut materialul potrivit. Cel mai matematic proces în toată povestea asta sunt tiparele, unde am început să prind drag de geometria umană, să mă joc cu proporțiile pentru a pune în evidență silueta fiecărei femei ce îmbracă piesele vestimentare ale atelierului. 

4. Care au fost cele mai mari provocări ale tale (personale și profesionale) de până acum? Dar cea mai mare bucurie?

Fiecare zi vine cu o nouă provocare, dar e cumva și bine să le ai. Altcumva, cred că n-am mai avea așa multe idei faine care ne ajută să ieșim din impas și să evoluăm. Dacă ar fi să mă gândesc la ceva care mi-a schimbat perspectiva de a privi viața cu toate aspectele ei mai responsabil a fost un burnout prin care am trecut acum 6 ani, un moment dificil care mi-a dat un reset major și care mi-a redefinit prioritățile.

Am înțeles atunci că trebuie să-mi impun limite în munca mea, să iau pauze atunci când organismul îmi cere, să mă bucur mai mult de oamenii de lângă mine, de ocaziile ivite spontan. Pentru mine, componenta financiară nu este lucrul cel mai important atunci când vine vorba de acest business, prefer să mențin un echilibru între libertatea de a alege oamenii cu care colaborez și de a limita producția la un număr foarte mic de piese vestimentare pentru a păstra ideea de la care am pornit pe cât posibil: rochii made-to-measure în serie limitată și unicat. 

5. Isabelle, că tot pomeneai mai devreme de inspirație, dacă zilele astea te-ai muta într-un film, într-o carte și într-un loc, ce ai alege? 

Fără să clipesc aș alege Italia, pe coastă. În filmele unor regizori ca Vittorio de Sica, Antonioni, Felinni sau în cele din new wave-ul francez. Le-am savurat de fiecare dată cu plăcere, mi-au fost sursă de inspirație și visare, de frumos și admirație pentru actrițele de o frumusețe delicată dar răvășitoare prin felul în care își jucau rolul. 

În cărți, am ajuns să mă plimb pe Riviera Franceză în Cină cu Picasso, prin Napoli alături de Lila și Elena în tetralogia Elenei Ferrante, într-o infinitate de vieți posibile trăite de Nora în Biblioteca de la miezul nopții, prin atmosfera și interiorul hotelului Metropol alături de contele Rostov în cartea Un gentleman la Moscova.

De fiecare dată locurile și poveștile unde ne-am dori să fim sunt diferite, o infinitate de vieți nu ne-ar ajunge să le trăim. „Living in the moment” însă e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi. 

6. Spune-mi mai multe despre noua ta pasiune ciclistică și despre cum descoperi frumuseți în colțuri de București. Chiar așa, cum arată zilele tale obișnuite, în ce ritm le petreci?

Dacă sunt zile de lucru, totul se petrece într-un ritm alert, nu e loc de prea multă poezie. Încerc să mențin un program echilibrat, care să implice și mișcare, și timp de a mă bucura de o masă gustoasă gătită acasă și de o plimbare relaxantă seara, după agitația de peste zi. Un fel de decompresie nocturnă.

Dar mai procrastinez uneori când simt că e nevoie de o pauză și iau la pas sau pe bicicleta orașul să mai descopăr un Colț de București acoperit de natură și să savurez o înghețată pe treptele din fața Ateneului. Everything in moderation. 

7. Ce faci când vrei să te oprești puțin din goană? Unde îți cauți energia? Cum te încarci? 

Vara caut cel mai des să evadez din oraș, mai ales după perioadele agitate cu multe deadline-uri și zăpușeala zilelor toride. Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi și acum, că am prins drag de mersul pe bicicletă, parte din aceste plimbări le fac cu ea.

Pentru mine, este un soi de meditație, mai ales pe traseele cu urcări pe munte, unde e trafic redus și mă pot bucura de natură și de gândurile mele, în liniște. Caut tot mai des aceste momente, departe de agitația Bucureștiului.

Mă surprind tot mai des visând la un trai liniștit, înconjurată de o curte generoasă, departe de oraș. Și planul acesta mă face să zâmbesc din toată inima. Plus că pisicilor mele, Fifine și Josephine, le-ar prinde tare bine să schimbe decorul unui apartament cu cel al unei curți cu grădină. Acum îmi țin companie la Atelier, unde aduc de cele mai multe ori bucurie pe chipul fetelor care mă vizitează. 

Isabelle, în Oradea.

8. Cum faci să încetinești când simți că accelerezi? Cum faci să-ți găsești ritmul interior și să-l acordezi lumii de-afară? Cum facem să ne întoarcem mai mult spre noi, spre natură și spre firesc?

Poate sună a clișeu, dar eu îmi urmez intuiția, mă ghidez după ce-mi zice de cele mai multe ori sufletul. Deși sunt o persoană pragmatică, analitică și exigentă cu mine și ceea ce fac, pentru momentele când sunt în căutarea păcii interioare încerc să nu găsesc formule perfecte și să iau decizii spontane.

Ce mă întristează este că firescul de care mă întrebi a devenit un ideal greu de atins pentru mulți și ajungem să ne bucurăm de el prea puțin. Ar trebui să fim mai conectați cu natura, să o respectăm mai mult, să apreciem lucrurile mărunte, să nu căutăm validarea lumii exterioare, să facem pace cu toate lucrurile care ne definesc ca oameni și să ajustăm blând ceea ce ne reține din a fi fericiți cu adevărat.

Nu ar trebui să mai fim definiți de lucruri, ci de emoții, relații profunde și idealuri comune care să creeze comunități unde oamenii să se respecte reciproc, să nu avem nevoia constantă de a fugi din spațiul în care locuim pentru a găsi liniștea și momentele de relaxare. 

9. Cum arată un moment de-al tău pe care îl găsești ca fiind perfect? Și care loc din casă ți-e cel mai drag pentru un refugiu, într-un astfel de moment?

Definiția unui moment perfect ar fi atunci când pot sta relaxată, fără telefon, fără to do lists, fără zgomotul orașului, cufundată în paginile unei cărți, cu jurnalul de însemnări și schițe lângă mine, o cafea bună și zorii unei zile de vară leneșă.

Aș prefera colțul meu de bine să fie în natură sau într-o grădină, livadă, orice care să aducă pe lângă liniștea ei și zumzetul albinelor și al păsărilor. In casă mereu m-am refugiat pe balcon in timpul verii, unde îmi place să îngrijesc și de flori dimineața, iar pe timpul zilelor mai friguroase mereu cocoțată în pat, cu suita de perne lângă mine și pisicile mele, care abia așteaptă să se cocoloșească lângă mine.

Iarna este și sezonul când îmi place să lenevesc cel mai mult, nu am tragere de inimă să înfrunt frigul de-afară, prefer să mă refugiez in casă, cu cei dragi și să descopăr filmele pe care le-am pus special pe listă pe tot parcursul verii. 

10. Isabelle, spre final, dă-ne un sfat, învață-ne cum putem trăi mai frumos, dă-ne un loc unde să putem evada, o recomandare de carte, de rochie, de colț de București, de orice simți că ne-ar face mai bine.

Arta de a trăi frumos se regăsește în primul rând în noi, cum creăm armonie între minte și corp, cum și cât vrem să absorbim din lumea exterioară.

E un proces lung, pe alocuri anevoios, eu încă lucrez să ajung la acel echilibru, să nu mai fug de situațiile neplăcute și să le rezolv. Zilele trecute am fost în Oradea, apropo de evadări, și mi-a plăcut tare mult de la arhitectura orașului, la ritmul domol în care par că-și trăiesc oamenii viața, la liniștea străzilor seara.

Iar curând voi ajunge la mare, locul care îmi încarcă bateriile cel mai bine, unde simt că aparțin pe deplin. Visul meu este să mă pot reîntâlni cu marea mai des, să o pot privi de pe terasa casei, undeva pe țărmul Mediteranei. Vara și marea au fost mereu elemente de inspirație în creațiile mele, iar anul ăsta voi duce în călătoriile mele câteva rochii pe care le-am desenat în primăvara cu gândul la această revedere. Iar atunci când nu am timp să plec din București, ajung să-l explorez din altă perspectivă, să fac voit abstracție de părțile lui negative, care, din păcate, se tot adună de la an la an.

Anul acesta m-am ascuns de căldură în Grădina Botanică, pe un ponton la Snagov și la o limonadă în Parcul Comana. Iar pe nerăsuflate am citit Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, o introspecție în mintea și sufletul oamenilor din perspectiva unui psihoterapeut. Atât de mult mi-a plăcut, încât după căutăm cursuri de psihologie unde să aprofundez cele citite. Deci iată, o carte care, așa cum spuneam la început, te ajută să te descoperi și să faci pace cu tine, cu fricile și nevoia de a fugi de ce te înspăimântă.

Isabelle, pe balconul atelierului ei.

Credite foto: Felicia Simion (prima foto), Andreea Purcărea, arhiva personală

________________________

*Interviul cu Isabelle Vijiac face parte dintr-o serie de articole sub umbrela proiectului editorial „Încetinește”. 

Încetinește. Încet, în ritmul inimii. Lucrurile făcute cu mânecile suflecate, în toate colțurile țării, de meșteri de-o viață sau de artizani tineri, de oameni care-și umplu zilele cu naturalețe și firesc. Oameni care se locuiesc pe deplin, împreună cu toate năzuințele lor. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

three + three =