Arta de a-ți crea amintiri

Timp de citire: 3 minute

Dacă ar fi să am o super-putere, mi-aș dori să aduc fericirea mai aproape de fiecare dintre noi. Adică exact ceea ce reușește să facă Meik Wiking de câțiva ani încoace.

Viața e un puzzle de Momente și de Oameni. În cea mai mare parte, de momente alături de oameni. În 2018, un studiu comandat de Ofcom arată că ne verificăm telefoanele mobile la fiecare 12 minute pe parcursul unei zile. Dacă e mult sau puțin, las decizia la voi.

Am tărăgănat lectura cărții lui Wiking pe mult mai multe zile. Simțeam nevoia să o am pe noptieră, să mă întorc înapoi câteva pagini și să subliniez (încă) ceva. Mi s-a părut o pauză bună de la orice. Și un motiv bun de a începe o conversație. Și mi se mai pare încă un cadou frumos de dat mai departe. 

Ce ingrediente au amintirile fericite?

Meik Wiking compune ca și în celelalte două cărți ale sale, un fel de „rețetar” al amintirilor fericite: cum să le faci, cum să le provoci, cum să le păstrezi, cum să-ți amintești cât mai multe. Câteva elemente pe care le au în comun?

1. au ceva din energia începuturilor;

2. sunt experiențe multi-senzoriale;

3. sunt completate cu emoții;

4. sunt momente în care conștientizăm ce ni se întâmplă;

5. sunt momente care ies din rutină;

6. sunt secvențe pe care le putem activa de pe un suport extern memoriei noastre.

Care este cea mai fericită amintire a voastră?

Îmi place mult exercițiul de a-ți aminti ceva frumos. Eu, de exemplu, îmi aduc aminte de un moment în copilărie, într-o sâmbătă înaintea sărbătorilor de iarnă, când pregăteam alături de bunica mea cozonaci, tortul cu trei creme și pâinici în formă de porumbei, cu boabe de piper negru în loc de ochi. Îmi amintesc clar de străduința mea de a frământa aluatul, de încercările repetate de a-l modela, de colindele care se auzeau de la televizor și de mirosul uleiului din candela care ardea pe sobă. 

La fel de bine îmi aduc aminte de prima oară când am ajuns în Paris, când m-am mutat la facultate în Iași sau când am făcut prima dată maratonul piețelor de Crăciun din Germania. Pentru că fiecare din amintirile astea fie conține un început, fie sunt experiențe multi-senzoriale. Pentru voi care e prima amintire fericită la care vă fuge gândul?

P.S.: Chiar când scriu rândurile astea, îmi fuge gândul la interviul luat acum 2 ani lui Meik Wiking pentru FORBES, în care am povestit despre „enciclopedia de trăit frumos”, despre Insitutul de Cercetare al Fericirii din Copenhaga, despre moartea mamei lui sau despre primele impesii despre București. Fiecare interviu este special, însă unele rămân cumva mai adânc întipărite în memorie, tocmai pentru că personajul din fața ta se deschide și îți împărtășește onest felii din existența lui. Iar întâlnirea cu Meik Wiking este unul dintre aceste momente.

CITEȘTE ȘI „Singurele investiții sigure: călătoriile”

Revenind. Emoțiile acționează precum un marker, iar acest lucru reiese și din „Studiul amintirilor fericite” desfășurat de Institutul de Cercetare al fericirii din Copenhaga: 56% din amintiri pot fi etichetate ca fiind emoționale: primul sărut, nunta, primul copil, etc.

Meik Wiking vorbește în cartea sa și despre „testul celor zece ani”. Eu vreau să vă propun un alt exercițiu: să vă scrieți o scrisoare și să v-o trimiteți în viitor. Da, se poate. FutureMe e un serviciu pe care l-am descoperit acum aproape 8 ani și prin care îi scriu Georgianei de peste un an câte-un mesaj sau câte o scrisoare. Și apoi, în câteva zile, uit. Dar, peste fix un an, la aceeași dată, primesc mesajul și retrăiesc toate episoadele despre care povestesc în mail, toate emoțiile pe care le-am avut, „contabilizez” pierderi sau câștiguri, mă cert sau îmi găsesc împăcare.

Pentru că, așa cum îmi spunea un prieten recent, cel mai frumos lucru pe care îl putem face este să ne iubim existența.

Lecturi cu folos și amintiri frumoase să avem!