Aromele unei nopți de vară

0
119
Timp de citire: 7 minute

Vine vara bine-mi pare… ziceam până nu de mult, desi nu prea știam cum ne vor fi zilele de vară anul acesta.

O cunoaștem de obicei cu mare, munte, plaje bătute de valuri înspumate sau culmi muntoase, de obicei mult așteptată împreună cu vacanța, concediul. Anul acesta e o vară pe care am așteptat-o pentru a ne bucura mai mult de natură și unii de alții. 

Temperaturile au crescut simțitor și am schimbat deja mare parte din garderobă. Am trecut la materiale prin care să poată respira pielea mai bine, să putem simți mângâierea soarelui care ne-a lipsit atât de mult. Texturile pufoase și moi au fost înlocuite cu materiale fine și texturi semitransparente din in, mătase și bumbac. 

Și uite așa ajungem la schimbările de anotimp pe care le aștept an la an, cele ale notelor parfumate, de la note de lăcrămioare, liliac si bujori, la unele fresh, citrice, iasomie, trandafir și acorduri cypre.

Bazele pentru aromele de vară

În ceea ce privește parfumurile de primavară/vară cu o longevitate și un silaj ceva mai sfioase, le putem crește durata de viață cu ajutorul procesului de layering (despre care am scris aici).

Pentru a le avea cu mine pe parcursul zilei, folosesc ca bază, un parfum „minimalist” despre care am mai vorbit, Molecule 01 de la Escentric Molecules. Are în compoziție o singură moleculă, Iso E Super, iar mie îmi place mult cum se transformă parfumurile ușoare de vară deasupra lui. Această moleculă nu se găsește în natură, ea a fost creată în laborator în anul 1973. Iso E Super se așează pe pielea purtătorului și crează oaură pe care nu o pot defini, însă care te cucerește din prima clipă. E caracterizat ca fiind un parfum din categoria celor lemnoase, cu o notă hiper-modernă din lemn de cedru, catifelată. Parfumierul Geza Schön îi explică caracterul: „Iso E Super este unul dintre acele parfumuri sexy, care te fac să vrei să te cuibărești. Este reconfortant, îmbracă.”

De asemenea, o altă variantă de „bază minimalistă” pe care o puteți încerca este NOT a perfume de la Juliette Has a Gun. În compoziția sa avem tot o moleculă creată în laborator: cetalox, element ce se adaptează pe fiecare purtător în funcție de PH și care mărește longevitatea atunci când e folosit ca bază. Efectul pe piele este unul neutru, suav, perfect pentru layering deoarece nu modifică aromele. Ambele variante merg purtate individual, ca pafumuri de sine stătătoare. Minimaliste prin compoziție și note, dau senzația de catifelare, ca o adiere de vânt ce te învăluie ușor. 

5 parfumuri pregătite de vară

Pregătind cireașa de pe tort, am ales să folosesc o bază care să mențină cât mai vii notele parfumurilor ce ne desfată simțurile pe timpul verii. Așadar, am pregătit un „Top 5 parfumuri de vară”, acestea regăsindu-se de-a lungul timpului în topuri celebre ale sezonului estival. Lansate recent sau cu cu ceva ani în urmă, aromele lor încântă olfactiv cu fiecare utilizare.

Uitându-mă peste această listă, nu pot spune că am unul preferat și nici nu sunt așezate într-o anumită ordine din punct de vedere al preferințelor olfactive – fiecare mă inspiră și mă cucerește cu personalitatea lui, iar alegerea unui parfum ține mult de starea pe care o am atunci când îl folosesc. Cred că vi se întâmplă și vouă, nu-i așa?

1. Baiser Volé – Cartier

Note de vârf: crin, citrice

Note de mijloc: crin

Note de bază: crin și note verzi 

Cartier a lansat în 2011 parfumul Baiser Volé (în traducere „Un sărut furat”), ca fiind expresia iubirii așa cum a fost închipuită de renumita casă și tradusă în note olfactive de către parfumierul Mathilde Laurent. Este un parfum fresh floral pudrat, o poveste despre pasiunea pură exprimată cu ajutorul notelor feminine ale florii de crin. În realizarea parfumului, Laurent a mers pe ideea de simplicitate, a ales crinul în defavoarea florilor de trandafir și iasomie, mult mai des întâlnite în componența parfumurilor florale, remarcând la acel moment faptul că în această lume a parfumurilor poți cu ușurință crede că cele două sunt singurele flori din natură. 

Baiser Volé este o redare personalizată, un crin construit de la zero. Scopul creatorului a fost să meargă mai departe de ideea de a crea un parfum și a ales varianta de a explora floarea în starea sa brută, naturală, de la textura petalelor sale mătăsoase, până la pistil și stamină, frunzele verzi netede și tulpina lungă, mladioasă. Ea a ajutat, de asemenea, la conceperea ambalajului, alegând o sticlă elegantă cu flip-top inspirată de brichetele iconice ale casei.

Parfumul – rouros, cristalin și profund – este spontan și direct, ca și cum floarea ar fi fost surprinsă prin lentila unui fotograf la ora magică a răsăritului. Cu ochii minții, Laurent a conjugat o imagine relativ pură: o femeie poartă parfumul la baza gâtului; un bărbat se apleacă să-l inspire și să-i fure un sărut. 

Baiser Volé este unul din parfumurile mele preferate pentru sezonul cald, o aromă care simt cum mă învăluie, mă îmbracă și care persistă toată ziua. Silajul și longevitatea sunt puternice însă nu deranjează, dimpotrivă, cuceresc. 

2. Ô de L’Orangerie – Lancôme

Note de vârf: citrice, floare de protocal, bergamotă, coajă de portocală

Note de mijloc: iasomie

Note de bază: cedru, rășină benzoică

Lancôme a lansat în 2011 Ô de l’Orangerie, percursor al cunoscutelor Ô d’Azur (2010) și Ô de Lancôme (1969), ca pe o odă adusă florilor de portocal și care evocă o plimbare în grădinile de portocal din Franța, la umbra copacilor în floare. 

O multitudine de senzații se dezvoltă în jurul notelor bogate și prețioase: aroma proaspată a florilor de portocal, eferevescența bergamotei și a cojii de portocală sunt rotunjite de moliciunea petalelor de iasomie. În cele din urmă, notele vibrante de cedru și benzoin sporesc voluptatea florilor de portocal și rămân cu tine, se transformă în visul unei nopți de vară.

Îmi plac mult parfumurile citrice, însă prin compoziție au o longevitate redusă. La începuturi le ocoleam deoarece aveam senzația că dispar prea repede și că ar trebui reaplicate pe parcursul zilei. Când am descoperit procedeul de layering, dilema a dispărut și acum reușesc să măresc longevitatea cu ajutorul unei baze.

Ador acest parfum pentru zilele fierbinți de vară; este pur și simplu delicios!

3. La Panthère – Cartier

Note de vârf: căpșuni, rubarbă, anason, bergamotă. fructe uscate

Note de mijloc: gardenie, trandafir, ylang-ylang, floare de portocal, pară

Note de bază: mosc, lichen, pachouli, piele

Cartier La Panthère a fost lansat în 2014, tot creația parfumierului Mathilde Laurent. Centrat în jurul gardeniei, uimește prin contrastul caracterului floral cu notele de mosc și chypre. Sticla parfumului a fost creată cu ajutorul unei noii tehnici care a permis redarea geometrică și fațetată a capului unei pisici, sculptată din interior și care conține parfumul. Wild!

Perfect pentru femeia care dorește să îmbrățișeze pantera din interior, acest parfum a fost conceput ca o completare a parfumui Panthère lansat în de Cartier în 1986. Cu o longevitate de lungă durată, Cartier La Panthère se transformă ușor într-un parfum-semnătură pentru sezonul de vară. E un parfum pe care îl recunoști cu ușurință atunci când îl întâlnești. 

Pentru zilele de vară când simți nevoia de un strop de încredere, un ruj fuchsia sau corai și parfumul Cartier La Panthère, sunt combinația perfectă.

4. Sì Passione – Giorgio Armani

Note de vârf: piper roz, pară, coacăze negre

Note de mijloc: trandafir, iasomie, heliotrop

Note de bază: cedru, vanilie

Sì Passione, lansat în 2017, este „o combinație irezistibilă de grație, putere și spirit independent”, așa cum declara însuși Giorgio Armani. O nouă emoție, o nouă fațetă a feminității, o nouă personalitate. O nouă pasiune. Ce este pasiunea? O emoție puternică, îndrăzneață, curajul de a trăi viața la maxim. 

O reinventare a parfumului-semnătură ArmaniSì Passione se deschide cu note picante de piper roz, o explozie de adrenalină care îți captează atenția. Note efervescente de pară și coacăze negre adaugă îndrăzneală. Inima florală, aprinsă, de trandafir și iasomie, bate puternic, ca o femeie ce capată o putere incredibilă atunci când e ghidată de pasiune. Notele de bază, vanilia caldă și lemnul de cedrul rămân cu tine până seara târziu, amintindu-ți de senzația unui sărut pasional.

Roșu e culoarea care transformă. Fie că îl porți pe buze, fie că alegi o ținută în această nuanță sau că folosești acest parfum, efectul este garantat. Când nu știi ce să porți, alege roșu.

5. Idôle – Lancôme

Note de vârf: bergamota, para

Note de mijloc: trandafir trucesc, iasomie

Note de bază: mosc, vanilie

Lansat relativ recent, în 2019, acest parfum inconfundabil feminin, îmbină note delicat-florale de bergamotă, trandafir și iasomie, elemente fructate și acorduri cyprate, pentru o experiență senzorială unică. O aromă elegantă a cărei longevitate te poartă pe parcursul întregii zile, este cu tine începând cu orele de la birou și până târziu în noapte, atunci când îți petreci serile cu prietenii

Lancôme a promovat Idôle ca fiind „un parfum feminin pentru noua generație” de femei puternice, curajoase și încrezătoare. Cea mai subțire sticlă de parfum din lume, creată de designerul Chafik Gasmi – sticla are o grosime de 15mm – este considerată un tribut adus industriei care avansează și inovează cu o viteză uimitoare. 

Ingredientele folosite sunt obținute din culturi sustenabile, un amestec inovativ ce aduce la viață un spirit nou. Trandafirul stă la baza acestui parfum, o inimă seducătoare cu acorduri pure de Iasomie si note Cypre, ce aduc o senzație plăcută de confort și creează dependență. 

Îmi place mult cum se simte pe piele și am zile când îl aplic curat pe piele și zile când vreau să îi aduc o notă în plus din personalitatea mea, moment în care folosesc o bază. Ador cum se transformă și cum crește atunci când, în zilele mai răcoroase de vară, folosesc ca bază un parfum arăbesc cu acorduri tari. 

Lista ar putea continua cu ușutință deoarece sunt multe sticluțe mai mici sau mai mari, mai pline sau pe terminate care îmi fac cu ochiul de pe raft și își așteaptă cuminți rândul. Le folosesc pe rând, unele din plin cu multe pufuri, unele discret fiindcă au firi mai cuceritoare.

Îmi vine greu să aleg atunci când e vorba de parfumuri, fiecare aduce ceva special și în fiecare sezon apare aceeași „problemă”: ce parfumuri voi folosi în următoarea perioadă? Sunt unele puternice care se exclud singure de pe lista zilelelor toride și unele foarte ușoare pe care le port totuși și în perioadele reci, un strat proaspăt adăugat pe baze puternice și aromate. Sunt puține pe care le consider potrivite pentru un anotimp anume, e totul despre stare.

Dacă vreți să citiți mai multe articole, pe aceeași temă, am scris și:

Conexiunile dintre emoții și parfum

Experimente olfactive – despre procesul de “perfume layering”

Bine ai venit Toamnă… acoperă-mă cu aroma ta

Iar, acum, revenind: voi cum vă alegeți parfumurile de sezon?

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here