Aroma timpului. Interviu cu scriitoarea Núria Pradas

0
308
Timp de citire: 6 minute

„Parfumul este cea mai intensă formă a amintirii.” Jean Paul Guerlain

Am închis cartea și-am rămas pe gânduri. Mă plimbam cu ochii închiși prin Grasse și-am aduceam aminte de sfârșitul acela de vară în care combinam ingrediente în atelierul de creatție de la Galimard. Vorbele maestrei parfumier „Mademoiselle, c’est magnifique!” îmi răsună și acum în minte.

„Am găsit o carte care sigur o să-ți placă!” au fost cuvintele care au însoțit romanul „Aroma timpului” scris de Núria Pradas. Nu auzisem nici de autoare și nici de carte și primul lucru care mi-a apărut în minte au fost cărțile minunate ale lui Care Santos, cu poveștile ei delicioase și fluide. 

Aroma Timpului

Am mulțumit frumos pentru cadou și-am lăsat-o câteva zile pe birou, aproape de mine. Apoi, într-o după-amiază lăptoasă am citit să aflu mai multe despre subiectul romanului inspirat, parțial, din realitate: crearea unuia dintre cele mai emblematice parfumuri ale secolului XX: Chanel No. 5. Știam povestea reală (citisem aproape toate biografiile despre Gabrielle Chanel), așa că devenisem curioasă. 

Romanul se deschide, asemeni unui parfum, cu tragedia lui Pablo Soto, un copil rămas orfan, „conștient de singurătatea lui, conștient că toți cei pe care îi iubise atât de mult începeau să trăiască în lumea cețoasă a amintirilor.” Iar de-aici, povestea începe să curgă, de-a lungul și de-a latul timpului, devenind din ce în ce mai cuceritoare și mai vindecătoare. 

Esențe capricioase, flori nobile, acorduri de arome, gramatica complexă a parfumurilor – toate se dezvăluie într-o armonie lejeră de la o pagină la alta, construind începuturi citrice, aproape efervescente, o poveste fără vârstă – Chanel No. 5, dar și o poveste anonimă a unei vieți oarecare. 

Parfumul, ca alchimie

„Eu întotdeauna compar crearea unui parfum cu aceea a unei partituri muzicale sau a unei opere literare. Nașterea lor depinde mult de artist, de clipa de inspirație, de ce vrea să obțină, de modul de lucru…”

Lectura asta lasă o dâră fină, seducătoare, chiar dacă ești sau nu familiar cu notele de bază ale parfumeriei. 

O poveste seamănă atât de mult cu un parfum: amândouă poartă în ele o alchimie tainică, amândouă au compuși de bază și note de vârf, dar cele mai importante sunt notele de mijloc. Și o poveste și un parfum îți pot stârni reacții dintre cele mai diverse; te poți îndrăgosti sau poți simți repulsie. Iar atunci când găsești povestea sau parfumul ideal, primești simți doar o infinită tandrețe. Ambele sunt intim legate de viața emoțională; sunt emoții lichide, versatile, subiective.

Interviu cu Núria Pradas

Scriitoarea catalană Núria Pradas i Andreu s-a născut la Barcelona, în 1954. După studii de filologie catalană la Universitat de Barcelona, absolvite în 1980, își începe cariera în învățământ. Colaborează cu compania teatrală Enric Borràs, experiență care o inspiră să coordoneze trupe de teatru de copii, iar în prezent face parte din compania Ull de Bou din Sant Esteve Sesrovires. Prima ei carte, Sol d’hivern, apare în 1995 și inaugurează un lung șir de volume pentru copii și tineret. 

În 2012 publică primul ei roman pentru un public adult, Sota el mateix cel, distins cu premiul Carlemany. Acesta este urmat de La noia de la biblioteca (2014), Somnis a mida (2016), La pintora del barret de palla (2017) și Aroma timpului (L’aroma del temps, 2018; Humanitas Fiction, 2020), romane care se bucură de același mare succes, devenind bestselleruri. Cel mai recent roman al Nuriei Pradas, Tota una vida per recordar, publicat în 2020, a fost distins cu prestigiosul premiu Ramon Llull.

Mi-am făcut curaj într-o seară și i-am propus o întâlnire virtuală, iar ea mi-a răspuns promt și afirmativ. Aveam să o descos într-un soi de interviu-fulger despre scris, ritualuri și parfumuri fine.

Mai întâi de toate, cine e Núria – femeie, scriitoare? Cum te definești astăzi?

Cred că scriitoarea n-ar exista fără femeia Núria. Așa că sunt o femeie care trăiește intens și care e mereu atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei.  

Núria, care e momentul tău preferat dintr-o zi obișnuită? 

Depinde. În general, imi plac momentele liniștite, când sunt singură cu mine și cu gândurile mele. 

Spune-mi te rog 5 lucruri despre tine pe care crezi că oamenii nu le știu.

Plâng ușor, și de durere, dar și de fericire. 

Iubesc ciocolata.

Mă îndrăgostesc des. 

Cred că sunt o mamă bună.

Sunt nerăbdătoare (din ce în ce mai puțin).

Care e, în prezent, cea mai are împlinire pentru tine? 

Profesional, faptul că am câștigat premiul Ramon Llull Award pentru literatură catalană cu cel mai recent roman al meu, „Tota una vida per recordar”. Altfel, faptul că trăiesc. 

Te-ai născut în Barcelona, un oraș fantastic, electric și fascinant. Cum a fost copilăria ta?

Absolut normală. Liniștită. Am crescut într-un cartier care era practic un mic oraș, iar părinții mei mi-au oferit toată dragostea din lume. 

Știu că îți place să citești. Care sunt cele mai recente 3 cărți de care te-ai bucurat?

Asta e foarte greu. Ia să vedem.:

1. Delia Owens – „Acolo unde cântă racii”

2. Isabel Allende – „Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viaţa lungă şi ursitoarele bune”

3. Mercè Rodoreda – „Oglinda spartă” (Clasicul meu preferat. L-aș reciti la nesfârșit.)

Ai o rutină specială de scris? 

Atunci când scriu sau citesc aș putea sta 8 ore în fața calculatorului. Îmi place să scriu în timp ce ascult Bach și sorb dintr-o ceașcă de ceai. Uneori, ies pur și simplu la plimbare pe drumurile de țară (acum nu mai locuiesc în Barcelona). Știi, de fapt, viața unui scriitor nu e deloc aventuroasă.

Núria, care e cea mai mare bucurie a ta și care e cea mai mare frică? 

E simplu. Ce mai mare bucurie e scrisul. Cea mai mare frică e să nu mai pot face asta. 

În romanul „Aroma timpului” spui povestea unui parfumier fictiv, Pablo Soto, dar cu fir al vieții foarte încurcat. Cum ai ajuns la povestea asta? Cum îți ticluiești poveștile, în general?

Pentru început, de fiecare dată când scriu, am nevoie de o poveste pe care să o spun. Apoi încep să îmi imaginez personajele și scenariile. Am nevoie de câteva luni bune ca să mă documentez înainte de a mă apuca de scris. Fac o schiță a romanului, de la început și până la sfârșit și abia apoi mă apuc de scris.

Dar cum ai ajuns la povestea asta? Mai ales că universul parfumurilor e unul dens și complex. Mă gândesc că lunile de cercetare au fost dificile, dar și documentarea unui traseu în timp, pe ruta Barcelona – Paris – Grasse. 

Am mai scris despre lumea modei în Barcelona într-o altă carte, „SOMNIS A MIDA”. Aș putea spune că aproape din întâmplare am descoperit universul parfumurilor. Nu-i deloc ușor să vorbești sau să scrii despre parfumuri.

Un mare parfumier mi-a spus la un moment dat, că a descrie un parfum este poate cel mai dificil lucru, pentru că parfumul este în sine, o senzație eterică. Dar am devenit în scurtă vreme foarte pasionată de acest univers și, cum sunt foarte încăpățânată, am hotărât să petrec o săptămână în Grasse, să mă documentez. Și așa a luat naștere acest roman. 

Care ți s-a părut cel mai dificil lucru de documentat în călătoria ta pentru scrierea romanului „Aroma timpului”?

Cu siguranță, a înțelege și a putea să explic la rândul meu cum lucrează parfumierii cu diferitele faze ale unui parfum. Tehnica tuturor proceselor care se petrec în culisele creației. Era o lume absolut necunoscută mie. 

Núria, voi presupune că ești îndrăgostită de parfumuri acum. Mai ții minte „prima întâlnire” cu un parfum?

Iubesc parfumurile. Ador să mă parfumez. Primele parfumuri pe care le cunosc sunt cele din copilărie, de când mama mă învăța plăcerea parfumării atunci când mă îmbăia, copil fiind. 

Ai un parfum preferat sau un parfum-semnătură în acest moment? 

Acum, parfumul meu must-have este Gabrielle de la Chanel. 

Ce ți-ar plăcea să-și reamintească cei care citesc acest roman? 

Mi-ar plăcea să-și aducă aminte de timpul frumos petrecut în timp ce citeau. 

Îți mulțumesc mult, Núria.

Și eu îți mulțumesc, Georgiana. Și le mulțumesc și cititorilor. 

Dacă ți-a plăcut, poți citi și:

„Parfumul trebuie să fie coup de foudre”. Interviu cu Cristina Balan, fondatoarea Casei Elysee

Interviu cu scriitoarea Veronica D. Niculescu: „Traducerile te îmbogățesc mai mult ca orice altă muncă. Te usucă pe moment și te lasă bogat, mai apoi.”

Interviu cu scriitorul Matt Haig: De ce suntem obsedați de regrete

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here