Arcașul fără arc

0
197
Timp de citire: 3 minute

Știți momentul acela când o carte se-mpiedică de tine, tu de ea, o iei acasă și-o citești într-o singură zi? Asta mi s-a întâmplat mie cu Arcașul fără arc. O colecție frumoasă de poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu, într-o manieră pe cât de simplă, pe atât de elegantă.

Rare sunt cărțile care să fie pe placul inimii oricui, indiferent de preferințele livrești. Ori, aceasta este una din ele; o lectură de o bucurie pură, cu fire roșii care se prind de tine, se cocoață în memorie și rămân acolo asemenea poveștilor care le arată copiilor binele și răul lumii.

Fotografie de Beau Swierstra.

Frumusețea simplității

„Se spune că noi toți suntem dresori de animale, iar acele animale sunt sentimentele noastre.”

Lucrurile simple au, de cele mai multe ori, o frumusețe intrinsecă, doar a lor, o esență a tuturor elementelor pe care le reprezintă. Ori cartea asta este atât de frumoasă și spune în cuvinte limpezi cam tot ce avem nevoie să știm despre cum funcționează lumea.

De-a lungul a câteva zeci de povești memorabile, Arcașul fără arc este împărțită în 6 părți care vorbesc despre natura umană, umor, înțelepciune, budism zen, povești și fabule și maxime. 

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune.“ scrie Ştefan Liiceanu în prefață.

Fotografie de Sorasak.

Poveștile esențiale

Pildele strânse aici expun spiritualitatea orientală, în toată puterea și esența ei, în cuvinte simple, dar memorabile. Istoria culturală, o sumedenie de valori și înelepciuni, câteva personaje de neuitat – toate s-au adunat într-o colecție de gesturi caligrafice, cu margini blânde, de o infinită tandrețe.

Cred că Arcașul fără arc e una dintre acele cărți care își trăiesc viața culturală în discreție, fără a ajunge la toți cei care o merită. O simetrie frumoasă, o lectură ca un „dans sublim cu catharsisul”, cum spune Elif Shafak.

Printre poveștile mele preferate din volum se numără Arcașul fără arc, Cocorul serii, Fata fără mâini și Doi pepeni

Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora. notează autorul.

Despre autor

ȘTEFAN LIICEANU a trăit în Japonia aproape 20 de ani. Pe lângă studiile de limbă japoneză și de economie, a absolvit la University of Tokyo un master, cu specializare în budism și istorie culturală niponă. E în continuare îndrăgostit de Japonia, de literatura ei, de pictogramele kanji (cu care îi place să transcrie texte vechi), dar și de ceramica Kutani, pisicile Maneki, păpușile Kokeshi, chimonourile de mătase, așa că, din dorinţa de a aduce în România câte ceva din produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizaţii, a iniţiat în cadrul Grupului Humanitas proiectul magazinelor Takumi.

V-o recomand cu toată inima. De citit, de dăruit și de păstrat.

Dacă ai citit-o deja, încearcă și:

Nu te găsesc pe nicăieri

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here