„Am vrut să facem o înghețată pe gustul nostru, al românilor.” Interviu cu Ana Consulea, fondatoarea Zelato

0
933
Timp de citire: 11 minute

„O persoană foarte importantă din viața mea spune mereu că singurul nostru scop este să transformăm aurul de 18 karate, care există deja în fiecare dintre noi, în unul de 24 de karate. Asta mi se pare mie că înseamnă talentul: ai ceva cu care ai fost înzestrat, dar dacă nu muncești pentru a-l duce mai departe, îl ai degeaba.”

Fotografii de Maria Bordeanu

Aceasta este o parte din povestea Anei Consulea – cofetar, manager și antreprenor, înzestrată ca la carte pentru toate cele trei roluri din viața sa. În egală măsură, este și o poveste despre ce înseamnă să muncești până la capăt, ca să urci pe scara propriilor vise și să le vezi înflorind. Și pe alocuri, este o poveste cu învățături: despre ce înseamnă o înghețată pe gustul românilor, despre echipamentul unui antreprenor de succes și provocările unui business dulce și răcoros.

În 2016, la doar 26 de ani, Ana Consulea deschidea Zexe Braserie cu pofta unui om la început de drum și curiozitatea unui învățăcel. Dar cum Ana nu-i deloc omul rutinei, avea în mânecă un alt as: dorința de a-și deschide propria gelaterie. „Pur și simplu am simțit că și pe partea de înghețată, nu doar pe partea de desert, era foarte mult loc de îmbunătățit.”, mărturisește Ana în timp ce soarbe atent din cafeaua scurtă.

Ana Consulea

Pe final de vară, am povestit cu Ana, mai întâi la o cafea și apoi la o înghețată cu aromă de colivă, despre cum s-a născut Zelato, proiectul ei de suflet: unul care să-i facă pe oameni să recucerească spațiul urban, alături de un desert răcoros și autentic. Despre ce e vorba? Afli imediat.

Dar mai întâi.

Ana, spuneai că te gândeai de multă vreme la o gelaterie a ta.

Eu sunt un om care funcționează foarte bine pe intuiție – sintetizează foarte bine toate datele pe care le primește. Cele mai bune decizii au fost luate bazându-mă pe intuiția mea. Prin 2016, după ce am deschis braseria, simțeam o atracție față de ideea de a deschide o gelaterie. Și am tot lucrat pentru asta. Doar că în vâltoarea braseriei, îmi era foarte greu să le coordonez pe toate; pe atunci nu aveam echipă, nu aveam bucătari, ajungeam chiar și să dorm aici, în spate.

Dar eu știu foarte clar unde vreau să ajung; poate îmi ia mai mult, dar știu sigur că ajung. E un drum de care mă bucur. Plus că eu fac lucrurile în felul meu – ceea ce m-a ajutat foarte mult în drumul meu antreprenorial. Mă informez, dar nu mă las influențată. Încerc să mă uit la o soluție și să văd dacă se potrivește cu afacerea mea, cu oamenii mei, cu produsele mele și abia apoi, iau decizia. Îmi place să culeg informații, dar să le filtrez, să le adaptez. Plus că dacă nu sunt mega sigură de produsul respectiv, oricât de mult ar vrea managerul din mine să-i dea drumul pe piață, cofetarul din mine urlă și câștigă la final.

Râdem.

Te-a ajutat baza ta de cofetar pentru gelaterie?

Da, m-a ajutat pentru gust. La cofetari e fix ca la doctori, faci o școală – ca o bază inițială, după care te specializezi în funcție de ce nișă vrei să abordezi: poți să fii gelatier, ciocolatier – în funcție de ce îți place. Dar sigur că poți să fii gelatier fără să fi fost cofetar, fără probleme. Gelateria este complexă; gândește-te că doar o carte de gelaterie are 900 de pagini.

Cum s-a dezvoltat mai departe ideea gelateriei?

Am lucrat și testat rețete. Asta pentru că am vrut să schimbăm niște reguli ale gelateriei și de aceea a fost un pic mai greu. Am vrut să facem o înghețată pe gustul nostru, al românilor.

Ce înseamnă asta mai exact, o înghețată a românilor?

Ceea ce mi se pare super important și face parte din acele lucruri care m-au ajutat enorm de mult: trebuie să adaptezi produsul la gustul locului. Nu pot să iau niște prăjituri pe care le-am învățat în Franța ca să le trântesc într-o vitrină din România. Chiar dacă erau frumoase. Ca să ai succes, trebuie să știi să adaptezi la gustul loculuilui.

La fel am făcut și cu înghețata. Românii preferă o înghețată cu mai multă aromă, față de cea franțuzească, de exemplu. E un pic mai aromată în sensul înghețatei italienești, dar și un pic mai grasă –tot înspre gelato, însă mai aerată decât gelato – care e mai cremoasă și elastică. Deci nouă ne place înghețata un pic mai aerată, dar aromată și neapărat cu mai puțin zahăr. Acum e chiar obsesie pentru mai puțin zahăr și pe bună dreptate, chiar ni s-au modificat gusturile. Efectiv nu ne mai place să mâncăm atât de dulce.  

Deci nouă ne place înghețata un pic mai aerată, dar aromată și neapărat cu mai puțin zahăr.

Ana Consulea

Zelato înseamnă și arome inedite, creative pe care nu le-am mai întâlnit în altă parte. Cum s-au concretizat ele?

De asta îmi place mie gelateria așa de mult fiindcă îmi dă mult spațiu de creație, de joacă.  Poți să faci înghețată din orice, până la urmă.  De la bun început, la fel ca și la prăjituri,  ideea a fost să creăm arome care să ne transporte în copilărie.

Și cofetăria noastră tot despre asta a fost:  despre a face prăjituri care ne sunt deja cunoscute (că e cozonac, că e chec), dar mai bine; adică cum ne-am fi imaginat noi că ar fi mai gustoase când eram copii: când ești mic, îți dorești mai multă nucă în cozonac sau vrei mai multe vișine în prăjitura cu vișine. Am luat toate aceste „frustrări” ale copilăriei și le-am remediat.  

Dar la înghețată care era frustrarea?

Nu găseam decât ciocolată și vanilie. Atunci ne-am gândit, ce mâncam noi când eram mici? Păi, magiun cu pâine prăjită. Și așa am făcut înghețata cu aromă de magiun cu pâine prăjită și unt. Apoi, ne mai place și coliva foarte mult – pentru care nu mergea o variantă de tip prăjitură fiindcă voiam ceva mai finuț. Așa a ieșit ideea de a face înghețată cu aromă de colivă. Asta a fost.

Cum arată acum harta aromelor Zelato, pregătiți ceva nou?

Da, facem arome noi în fiecare săptămână. Chiar azi de dimineață ne-am uitat peste rețeta de curmale cu apa de portocal – am o obsesie pentru curmale. Ah, și mai e înghețata cu aromă de tei. Am luat flori de tei, iar mama colegului meu Mircea ne-a făcut un sirop special după reteța ei. Dar o să fie ediție mega limitată. Am mai făcut și înghețată cu aromă de ananas cu piper – este atât de iubită! Nu mă așteptam să aiba un așa mare succes.

Sunt curioasă care e preferata publicului.

În afară de cele clasice, precum vanilia, ciocolata, căpșuni sau mango, preferata este cea cu aromă de colivă – creează un soi de emoție.

Dar a ta?

Cea cu aromă de magiun cu paine prăjită și unt.

Îți amintește de vreun moment special?

Da, îmi amintește de copilărie, când îmi făcea mamaie pâine prăjită. Avea o plită pe care cocea ardei și vinete și plita pe care făcea pâinea prăjită. Este o înghețată foarte fină. Acum mai am o nouă iubire: înghețata cu aromă de piersică roșie și mentă – are o finețe de ducesă.

Ce ai învățat nou despre lumea gelateriei, Ana, de când s-a născut Zelato?

Știu că pentru copii e foarte simplu, ei cumpără după culoare: portocaliu, roz și galben. Așa că este ușor  să le dai arome sănătoase, cum ar fi cătina.

Apoi, am observat că oamenii sunt mult mai educați în ceea ce privește înghețata artizanală.Nu mai este reticența legată de preț, de exemplu. O preferă chiar, iar asta mi se pare minunat fiindcă sunt dispuși să meargă mai departe pentru a-și cumpăra genul acesta de înghețată. Devine o destinație, cum e cafeaua.

Îmi place și că omul e mai deschis pentru a gusta sau a consuma în zone mai nonconformiste. Nu mai trebuie să te duci neapărat să stai la o masă. Nu mai devine locul o destinație, ci produsul în sine; iar asta înseamnă ca oamenii se bucură în același timp și de oraș.

Ca la Zelato,  lumea se bucură de înghețată pe bancă, în parc. Am fost în Franța, în 2019 – de unde mi-am luat o prăjitură de la un cofetar celebru, Cédric Grolet. Cum magazinul e mic, n-ai cum să stai acolo. Îti iei prăjitura și pleci. Asta mi-a deschis ochii: nu trebuie să fii agățat de un loc; poți să te folosești de oraș pentru a petrece timp, pentru a mânca. E bine că începem să-l vedem și cu alți ochi, să-l explorăm.

Nu mai devine locul o destinație, ci produsul în sine; iar asta înseamnă ca oamenii se bucură în același timp și de oraș.

Ana Consulea

Știu că se pregătește și o Zelaterie. Despre ce e vorba?

Zâmbește.

Da, o să fie prima Zelaterie din România – va fi în zona Dorobanți, înspre ASE, în curtea Institutului Goethe – vis-a-vis de Cambridge School. E o curte foarte mare, frumoasă. O să păstrăm același spirit și pentru Zelaterie:  să ne folosim de această curte a institutului, unde nu te-ai aștepta să găsești ceva. Mi se pare o direcție extraordinară. Nu mai trebuie să construim noi neapărat, ci să ne folosim de lucrurile care există deja. Da, poate asta aduce niște provocări, dar trebuie să ne adaptăm.

***

Toneta Zelato de un albastru al reînvierii (despre carea aflu mai târziu) colorează intrarea în Herăstrău și pe cei care ajung în parc din iulie 2020. Și acum îmi amintesc mesajul unei prietene, din vara trecută: „Hai la Zelato, că e foarte bună înghețata!” Mărturisesc că aroma de colivă rămâne și acum preferata mea.

E o stare de năzdrăvănie care te cuprinde lângă Zelato și o împărtășesc cu Ana, chiar în fața tonetei. Printre picături, un soare zăpușitor și arome dezinvolte, împărțim câteva vorbe despre culisele unui business românesc și stâlpii interiori ai unui antreprenor. Îmi mai povestește și despre provocările din cele șase săptămâni care au precedat lansarea Zelato, în 2020: nopți nedormite, stres, bugete, branding, chiar și numele Zelato s-a lăsat așteptat. Dar când toate s-au aliniat, și-a trăit visul cu entuziasm.

***

Nu-mi vine să cred câte s-au întâmplat, și cât de diverse. Anul trecut pe vremea asta eram entuziasmată, e clar. Mie-mi plac foarte mult proiectele noi, cu asta mă ocup. Inițiez tot felul de proiecte, de asta îmi și place meseria pe care o fac.

Nu aduce asta un stres?

Ba da, este un stres, dar eu funcționez foarte bine atunci când sunt sub presiune; creez aceste presiuni într-un mod plăcut, controlat, prin mici proiecte. De exemplu, în 2019 obsesia mea era să creez constant prăjituri noi.

Ce crezi că îți aduce asta ție?

Sunt un om care are nevoie de nou, eu nu sunt omul rutinei.

Dar dacă te-aș întreba despre care crezi că sunt stâlpii tăi interiori care te-au ajutat în tot acest parcurs antreprenorial?

Ce m-a ajutat cel mai mult să continui a fost faptul că am avut susținere în familie. Aceasta este o meserie care te ține departe de ai tăi. Pleci la 6 dimineața și te întorci la 12 noaptea, în primii ani. De aceea contează foarte mult când ești susținut de familie, de partenerul tău de viață. Dacă nu ești în domeniu, nu ai cum să înțelegi de ce e nevoie să pleci dimineața și să te întorci noaptea. E vorba și de pasiune, de plăcere, plus că la început, este și o perioadă de învățare. De exemplu, eu tot ce făceam, făceam pentru a căpăta experiență, informații. A fost o perioadă de sacrificiu.

Un alt lucru care m-a ajutat a fost că aveam vârsta potrivită pentru a face lucrurile potrivite. Altfel este complicat fiindcă e nevoie să faci astfel de sacrificii de care spuneam. Când ai  19 ani, nu îți pasă așa de mult la ce oră te întorci acasă. Și eu aveam o altă disponibilitate pentru sacrificiu, care era dată de vârsta tânără; nu aveam alt interes decât acela de a devenit mai bună, de a căpăta experiență și atât. Chiar dacă nu câștigam ceva, toată ideea era despre a învăța. Și asta m-a ajutat foarte mult.

Aceasta este o meserie care te ține departe de ai tăi. Pleci la 6 dimineața și te întorci la 12 noaptea, în primii ani.

Ana Consulea

Îți era asta clar atunci?

Da, conștientizam că pe o perioadă de 7-8 ani, nu o să câștigăm prea mulți bani, doar cât pentru a trăi, nu pentru a ne îmbogăți peste noapte. Alături de partenerul meu, am acceptat amândoi asta. Știam că tot ce facem este pentru a ne construi viitorul.

Eu îi mega încurajez întotdeauna pe cei care vor să înceapă un business în acest domeniu pentru că este foarte important să faci fix ceea ce îți plac, ceea ce te face să te trezești dimineața entuziasmat. În același timp, e bine să conștientizeze toate provocările care vin la pachet cu un astfel de business. Schimbarea asta mai presupune și o responsabilitate față de tine, cât și o asumare: poate o perioadă de timp nu o să ai spațiu prea mult pentru viața socială sau cea privată. Dar odată asumate, n-are cum să nu-ți iasă. Singurele piedici sunt puse de noi înșine.

Și spun asta fiindcă am o mare experiență de la cursurile de cofetărie pe care le susțin. Mulți dintre ei vor să-și construiască un business, dar renunță după o perioadă pentru că nu calibrează foarte bine așteptările sau efortul pe care trebuie să-l depună.

Care sunt limitările cel mai des întalnite, din ce ai observat tu, într-un parcurs antreprenorial sau pentru o meserie de cofetar?

În primul rând, nu-și dau seama de efortul fizic pe care trebuie să-l facă. În spatele cofetăriei nu e boem deloc. Să cari 50 de kg de ciocolată nu e ușor. Știu oameni care au investit mii de euro, dar care au vândut după 6 luni pentru nu au putut să susțină efortul. De asemenea, e un domeniu care cere prezența ta foarte mult, indiferent că ești cofetar sau manager într-o cofetărie – trebuie să fii acolo.

Să ai o idee este atât de simplu – sunt miliarde de idei, toți la cursuri zic: Am o idee, uite ce produs aș vrea să fac. Eu am zeci de idei pe zi, legat de orice. Important e să le alegi pe acelea care se pot realiza, de care ar avea nevoie cineva, care ți se potrivesc, care se aliniază cu ce faci deja, cu experiența ta, cu ce vrei de la viitorul tău. Ideile sunt ușoare. Dar să implementezi este groaznic de greu.

Crezi că există talent în lumea cofetăriei? Și până în ce punct?

O persoană foarte importantă din viața mea spune mereu că singurul nostru scop este să transformăm aurul de 18 karate, care există deja în fiecare dintre noi, în unul de 24 de karate. Asta mi se pare mie că înseamnă talentul: ai ceva cu care ai fost înzestrat, dar dacă nu muncești pentru a-l duce mai departe, îl ai degeaba. Lucrez cu oameni, de atâția ani, și nu exista unul care să nu aibă niște aptitudini aparte sau extraordinare pentru ceva, fie că este vorba de a face cocktail-uri sau de a organiza; fiecare are câte ceva special.

Dar din cauza vieții, a societății, ajungem să facem ceva ce nu are legătura cu ceea știm noi să facem foarte bine. Ca și cum pe mine m-ai fi pus sa fiu…contabil. Aș fi fost un contabil mediocru poate. Dar așa, am îmbunătațit ceea ce exista deja bun în mine într-un domeniu care îmi permite să-mi arăt toate aptitudinile.

Ce frumos zici. Mai există și altceva care crezi că te-a ajutat?

Răbdarea. Sunt un om cu multă răbdare pentru că reușesc să văd viața un pic și din exterior – e un exercițiu de detașare.  

Ce înseamnă acest exercițiu?

De fiecare dată când sunt într-o situație mai presantă, mi-am creat acest obicei care să mă ajute să mă detașez: mă gândesc că sunt bătrână și că mă uit la viața mea, apoi mă întreb: „Îmi aduc aminte de asta?” Dacă nu îmi aduc aminte, trec peste acel moment. Îl las să treacă. Sau mă întreb: „E un pas important în viața mea, e un moment care mă definitivează?”

Încerc foarte mult să fac lucruri care să dea valoare vieții mele. Plus că nu-mi aduc aminte niciodată de momentele mai stresante, cum a fost efortul intens pe care l-am făcut pentru a deschide Zelato. Deși a fost o perioadă groaznic de grea, eram bronzată pe partea dreaptă pentru că vopseam gardul – nu voia nimeni să facă asta pentru că era prea mic. Mai aveam un pic și puneam și linoleumul pe jos. Dar nu-mi aduc aminte detalii de genul ăsta. Orice efort este uitat dacă finalul este așa cum trebuie – ca la naștere.  

Zelato Poartă, de fapt, amprenta mea cu adevărat.

Ana Consulea

Ana, ce ți-a adus valoros Zelato de când s-a înființat?

 Mi-a deschis o ușă, reprezintă începutul pentru mine. Zelato poartă, de fapt, amprenta mea cu adevărat. Zelato a fost momentul acela în care m-am desprins, în care m-am maturizat, poate chiar statement-ul meu. Am aflat apoi despre culoarea tonetei Zelato este de fapt culoarea reînvierii, pe care o foloseau faraonii în morminte pentru viața de după. Zelato a fost momentul acela în care m-am desprins, era o luptă pe care o duceam eu cu mine.

Înghețata se topește. Rămân cu Maria și mai împărțim câteva arome. Îmi rămâne totuși gândul la vorbele Anei pentru cei care își doresc să construiască un brand românesc: „Să nu înceteze niciodată să învețe. E cel mai important. Există tendința de a te plafona, de aceea  trebuie constant să te adaptezi, să înveți lucruri noi. Și să nu uite de ei înșiși, să nu se neglijeze. Afacerea nu e chiar totul.”

Citește și despre culisele altor branduri românești:

Olimpia Pleșa Brandhuber și efervescența spumantelor românești: „Armonia înseamnă să fie din toate suficient de puțin”

„Vinul, brânza, gastronomia aduc oamenii împreună” – la masă cu Alina Iancu, fondatoarea Revino Cheese & Wine

„Bucuria deplină se împarte” – Ioana Romanescu, Cupcake Philosophy

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here