Filmele create după cărți iubite de cititorii lor conțin ceva spectaculos. Nu știu dacă e pentru că acțiunea a fost deja digerată de o minte creatoare, pentru că adaptarea unui scenariu e mai ușoară sau pentru că a trecut testul publicului. Cert este că, de fiecare dată când mă întâlnesc pe ecran cu un film bun, mă uit să văd dacă e creat după o carte. Și, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie exact așa.
Am mai scris despre filme și seriale transformate după cărți populare, dar în ultimii ani, simt o abundență de pelicule beletristice. Oare autorii scriu mai cinematografic sau regizorii prefer scenariile gata copertate? Se intersectează sigur celebritatea titlurilor, dar oare unde? Și câți din cei care citesc cartea, urmăresc și filmul? Dar invers?
Așadar, după ecranizările mult-prea-iubite precum The Haunting of Bly Manor – după romanul lui Henry James, Murder on the Orient Express – după Agatha Christie sau A Simple Favor – după romanul semnat de Darcey Bell, am simțit nevoia de mai multe povești misterioase.
Și, cum anul acesta am avut câteva seri liniștite în care am descoperit filme-bune-făcute-după-cărți, m-am gândit că n-ar fi rău să le pun pe-o listă, poate mai folosește cuiva.
1. Acolo unde cântă racii – Delia Owens / Where the Crawdads Sing (2022)
Mi-au plăcut amândouă. Am citit cartea atunci când a apărut, prin 2021 și mi s-a părut de-o frumusețe tulburătoare, dar cu toate ingredientele unui besteller internațional. Iar filmul mi-a părut că împrumută foarte mult din atmosfera și acțiunea cărții, păstrându-și totuși, identitatea sa cinematografică.
Citește și Cele mai frumoase 33 seriale și mini-serii create după cărți
2. Ape adânci – Patricia Highsmith / Deep Water (2022)
Dacă ești fan al thrillerelor psihologice, Deep Water este un film pe care ar trebui să-l vezi. Este bine scris, bine jucat și sunt convinsă că te va ține pe marginea canapelei. Filmul este regizat de Adrian Lyne și este o adaptare după romanul din 1957 al Patriciei Highsmith și îi adună în distribuție pe Ben Affleck și Ana de Armas, iar scenariul, de Zach Helm și Sam Levinson, este fidel cărții originale în multe privințe (ba chiar încep cu aceeași frază).
3. Moarte pe Nil – Agahta Christie / Death on the Nile (2022)
Putea lipsi Agatha Christie? Nu prea cred.
Death on the Nile este un thriller bazat pe romanul Agathei Christie din 1937, regizat de Kenneth Branagh. Romanul este unul dintre cele mai cunoscute ale autoarei, iar motivele sunt evidente: ancheta lui Hercule Poirot asupra crimelor devine din ce în ce mai sinistră de-a lungul acțiunii, cu o mulțime de întorsături pentru a ține publicul în priză, confuz și în delir, până la deznodământ.
Citește și 40 de cărți frumoase transformate în filme bune
4. Rebecca – Daphne du Maurier/ Rebecca (2020)
Rămânem tot la clasici și țin să vă recomand thrillerul psihologic scris de De Maurier în 1938 (dacă nu l-ați ciit deja). Da, da, a fost refăcut de câteva ori, dar îmi place și cum Netflix și-a interpretat propria versiune. Deseori considerat cel mai bun thriller al tuturor timpurilor, atât cartea, cât și adaptarea filmului din 2020 folosesc suspansul pentru a captiva cititorul sau spectatorul, lăsându-ne cu nevoia imperioasă de a afla adevărul.
5. Minunea – Emma Donoghue / The Wonder (2022)
Am citit Minunea anul trecut (am scris AICI despre ea) și țin minte că i-am povestit unei prietene că ar constitui scenariul perfect pentru un film. Thriller. Așa că iată-l, gata de lansare.
6. Întotdeauna Diavolul – Donald Ray Pollock / The Devil All the Time (2020)
Adaptarea Netflix a thriller-ului din 2011 scris de Donald Ray Pollock – The Devil All the Time, vine la înaintare cu o distribuție plină de celebrități precum Tom Holland, Robert Pattinson și Bill Skarsgård. O carte care nu e doar o poveste cu personaje complexe și imprevizibile, dar și o țesătură fină de tensiune și suspans.
7. Străinul – Stephen King / The Outsider (2020)
Mai are rost să fac vreun comentariu la Stephen King? POate doar să spun că e cartea / filmul nuamu bun de avut aproape de Halloween. Și, dacă nu ați mai citit sau urmărit filme după cărțile lui S.K., e bine să știți că The Outsider este o adaptare sumbră, dar glorioasă a lui Stephen King despre un fenomen inexplicabil: cum poate un ucigaș să fie în două locuri deodată?
8. E cineva acasă la tine – Stephanie Perkins / There’s Someone Inside Your House (2021)
Not bad, not terrible, vorba englezului. Dar de căutat pentru când le-ați văzut pe toate de mai sus.
***
BONUS: Doamna Harris cucerește Parisul / Mrs. Harris Goes to Paris (2022)
Fără nici o legătură cu lista de mai sus, las aici recomandarea asta. Nu-i nici un mister, dar cred că are câteva lecții secrete pe care mi-a fost tare drag să le descopăr. Iar Lesley Manville este impecabilă în rolul Adei Harris și cred că filmul are super-puterea fantastică de a-ți schimba starea în bine, după toată lista asta de grim & crime.
În rest, aștept cuminte adaptarea unor cărți precum Pacienta tăcută, Clubul crimelor de joi, Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle sau Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți.
Astea-s ale mele. Ce-am ratat?