7 motive pentru care merită să ajungi în Viscri

0
2299
Timp de citire: 6 minute

De câțiva ani, Viscri e destinația noastră pentru cel puțin un week-end de vară. Acum doi ani am scris în Forbes Life un reportaj amplu despre fenomenul Viscri, după ce am vorbit cu reprezentanții caselor de oaspeți de la Viscri 125, Viscri 32 și Verde de Viscri și după ce am așezat în puzzle, elementele financiare legate de investiții, provocările reale ale locului și poezia plină de emoție a satului.

Dincolo de a-mi dori să refac radiografia unuia dintre cele mai cunoscute și vizitate sate din România, mi-am propus să număr câteva dintre motivele care mă tot aduc an de an, aici. O atmosferă în care timpul parcă uită să se mai dea peste cap, în care prioritățile sunt pur firești și n-au nimic de-a face cu cele pe care le avem noi, locuitorii orașelor.

Viscri, satul – refugiu al antreprenorilor

Una dintre primele pensiuni pentru oaspeți asamblate în Viscri este Viscri 125, în spatele căreia stau Mihai și Raluca Grigore, o familie cu trei copii, mutați din București în urmă cu 13 ani în Viscri. 

Câteva case mai încolo, Alexu și Mara Toader au lăsat în București un business și două cariere (în design grafic și avocatură) și au transformat o șură albă într-un restaurant în care orice ai alege, vei mai cere o porție. În iulie 2017 au deschis hambarul de la Viscri 32 și de atunci muncesc amândoi alături de câțiva săteni să-i ospăteze pe turiștii rătăciți în Viscri. 

Verde de Viscri, locul în care ne cazăm de fiecare dată când ajungem aici e povestea Emmei Popa-Radu, care, după ce și-a petrecut o felie mare din viață în sectorul financiar ca partener pentru Europa Centrală și de Est la un mare fond de investiții american, a articulat unul dintre cele mai frumoase locuri de cazare din zonă: verde, senin, liniștit, autentic.

Mai încolo, tot pe strada principală, în partea dreaptă, mult mai departe de vestita casă a prințului Charles, un director de bancă și-a cumpărat recent o casă. La dreapta, cum urci dealul spre Biserica Fortificată, o altă casă își așteaptă proprietarii să-i dea o viață nouă. Și poveștile se înșiră așa, ca o împletitură care respectă modelul frumos al locului, cu oameni care au venit să-și găsească rostul, liniștea sau bucuriile în viața de la sat

Momentul Viscri

E puțin trecut de prânz, și după un telefon scurt, găsim o masă la Viscri 32. Am venit încet către Viscri, fiind prima ieșire din București, martie încoace.  

Ne schimbăm și ne îndreptăm pașii către Șura Albă. Aici, în spatele hambarului, în curte, sunt vreo 10 mese, departate regulamentar, care invită la stat domol, la mâncat cum îi șade bine călătorului la Viscri: slow food.

Ne uităm pe meniul din care e foarte greu să alegi: supă-cremă de conopidă cu brânză de burduf și nuci, cartofii ciobanului cu telemea maturată, odihniți la cuptor, cu cârnaț și duceață de ardei iute, papricaș de vițel de la familia Angel, coacăzică, gin de soc, o prăjitură cu ciocolată pe numele ei „Dor de nucă”, dulceață de la Alma Vii. Bucurie după bucurie. 

E incredibil de liniște. Am ajuns ultimii la masă și, după ce toată lumea se ridică, se aud doar muște, albine și ierba crescând. Un vânt subțirel adie cât să-ntoarcă colțul șervetului de hârtie.

La o masă, undeva mai departe de noi, scrie de zor la o tastatură silențioasă, o doamnă cu multe șiraguri de mărgele colorate. Un cuplu de tineri cer permisiunea să filmeze cu o dronă, în grădina din spate. E atât de multă liniște și până și animalele din jur se mișcă într-o lentoare binefăcătoare. Mesele din lemn miros a bine, iar scaunele deperecheate înfruntă curajoase platitudinea unei întâmplătoare zi de vineri.

Ceva mai departe, câteva umbrele decolorate de soare, completează peisajul. Când vine socata, cafeaua și berea artizanală, toate parfumurile se întrepătrund cu miros de pajiște, de fân și de grădină peste care abia a plouat. 

O stare de liniște intră intravenos și ne contaminează cu un alfel de noi: niște noi mai calmi, mai nepăsători la deadlineuri, care uită de internet și de fibră optică, niște noi care mănâncă încet și aud doar păsări și zbenguială de insecte.

Ne facem curaj și ne ridicăm de la masă, mulțumind de câteva ori. Pentru mâncare, pentru moment, pentru liniște. Pe drum, încercăm să compilăm câteva idei de dus-întors către Criș, Saschiz sau Meșendorf, în timp ce toată lumea ne dă binețe.

Seara, repetăm rezervarea la Viscri 32 și, în amurg, în timp ce așteptăm comanda, trag adânc aer în piept și mă gândesc cum de n-am ajuns mai devreme aici, în minunea asta de univers în care miroase a lavandă, a pământ ud și a iarbă plouată, a vaci care se întorc în gospodării, a soare stins în lapte, a pâine arsă, a brânza de oaie, a soc și a tei, a pășune, a viu, a verde și a viață.

Ce motive am să mă întorc în fiecare an la Viscri?

Sunt multe motive pentru care mă întorc aici și cele mai multe dintre ele nu-s traductibile, sunt stări de sine stătătoare. Dar, dac-ar fi să zic șapte, le-aș pune pe astea la granița convingerilor mele personale.

1. Liniștea

Verde de Viscri, locul unde mă cazez de fiecare dată, se promovează ca fiind parte din „locul în care îți poți asculta bătăile inimii”. Și, oricât de exagerat ar părea, în curtea de la 119, chiar poți să îți asculți inima și fiecare respirație, căci o liniște absolut fantastică. Și nu genul acela de liniște sterilă care sperie, ci liniștea aceea care armonizează fiecare gând. Și curtea de la Verde nu-i singurul loc cu liniște din plin. Orice colț din spatele caselor e îmbibat cu liniște.

2. Mâncarea

Ah, mâncarea de la Viscri! Ce-i drept, poate că-i aerul, liniștea de care vorbeam mai devreme sau toată natura asta care se infiltrează, dar mâncarea de aici… e absolut de-lins-farfuria.

3. Oamenii

La Viscri, pe orice uliță, străduță, colț te-ar găsi un sătean, îți va da binețe. „Bună ziua” și „Sara bună” sunt folosite de toți, de la cei mai mici, până la cei mai înțelepți, cu generozitate. Copiii ăși lungesc salutul într-un „Bună ziuaaaaaa” timp în care-ți aruncă o ocheadă încercând parcă să ghicească de unde vii. De-al locului, clar nu poți fi în blugi și tricou cu dungi.

4. Verdele

La Viscri am ajuns doar pe timp de vară, deși îmi închipui că-n toate sezoanele are povești frumoase de spus. Pe de altă parte, aici ajung atunci când mi-e poftă de verde din plin, peste tot. Verde din ăla crud, intens, viu.

5. Aerul

Miroase a țară. Nu știu dacă vi se pare și vouă la fel, dar eu, fără să am vacanțe la țară și fiind crescută într-un oraș mic de provincie, mă bucur nespus de mirosul ăla de pământ (aproape mereu ud, căci la Viscri plouă des), de animale cuminți, de iarbă, de bălegar, de hărnicie. 

6. Tradiția

Viscri sau Deutsch-Weißkirch este una dintre zonele care păstrează deosebit de bine conservată, arhitectura rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Un exemplu poate fi Biserica evanghelică fortificată – monument UNESCO impresionant de arhitectură defensivă transilvană. Un alt exemplu poate fi cuptorul tradițional de pâine săsească. Sau, la nr. 123 găsești brânză de capră. Ori poate vrei să știi că la nr. 228 poți vizita atelierul fierarului. Sau că undeva aproape de Biserica Ortodoxă din sat găsești Cuptorul de cărămidă sau că poți călări pe dealurile din preajma satului.

7. Timpul

Am mai spus-o și cred că o repet de fiecare dată când mă întreabă cineva „cum a fost la Viscri?”. Nu simt timpul. Nu-l simt. Are o curgere a lui, firească, în care poți îngrămădi multă liniște și multe du-te-vino-uri, dar nici unul din categoria „trebuie”. La Viscri nu port ceas pentru că nu am nevoie. Nu știu niciodată cât e ora și nici sătenii nu știu să-ți răspundă cu cifre, ci cu povești: e timpul de prânz, e timpul de muls vaca, e timpul de pregătit cina. Așa că la Viscri, week-end-urile curg de fiecare dată cu un alt program: e timpul de plimbat, e timpul de așezat, e timpul de citit și e timpul de visat. Mai greu e când se face timpul de plecat.

S-avem pace și călătorii senine!

P.S.: dacă aveți și voi aveți destinații de suflet în care vă întoarceți an de an, lăsați-mi mai jos în comentarii locul cu pricina și motivele voastre, căci abia aștept să mai găsesc locuri frumoase din România.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here