50 de branduri românești de bijuterie pe care ți-ar plăcea să le porți

1
732
Timp de citire: 5 minute

#romanianvalues

Bijuteria are calitate de însoțitor. Este precum un semn de carte pe care-l așezi strategic acolo unde vrei să te întorci, la pagina pe care vrei s-o mai vizitezi, s-o mai recitești din când în când și să-ți spui „Ce bine a fost!”.

Nu am făcut pasiuni năucitoare pentru vreo bijuterie anume (în afară de cele vintage), dar știu că dintotdeauna mi-am dorit o bijuterie de la tata. Se-ntâmpla ca în familia noastră să existe o tradiție (nespusă) a lănțișorului din aur pe care fetele le primeau de la părinte.

Derulând pe repede înainte, atunci când am făcut 18 ani, am prins ocazia perfectă pentru a cere ce, prin tradiție, mi se cuvenea. N-a fost un lănțișor din aur, dar un inel din argint, bătut cu câteva pietricele, cumpărat într-o zi de primăvară, senină, cu tata, la singurul magazin de bijuterii din orașul meu. M-a însoțit multă vreme și acea imagine, și acea bijuterie mică. Cum la fel de mult m-a fermecat verigheta subțire ca un fir, din aur, pe care mama o purta permanent. Era detaliul care făcea din mâna mamei, mâna mamei mele, cu singura bijuterie pe care a purtat-o vreodată.

Bijuteria nu a avut dintotdeauna calitatea de a împodobi. S-a folosit și în scopuri practice (pentru a fixa sau a lega un material), dar și ca să propovăduiască un statut – de exemplu, începutul verighetei este atribuit grecilor și romanilor, care foloseau materiale precum pielea sau fildeșul pentru a le construi. Abia mai târziu s-a folosit aurul ca material principal pentru a le confecționa. Drept pentru care, am păstrat acest filtru, acela al materialelor prețioase, în căutarea brandurilor românești de bijuterie. Urmând ca celorlalte accesorii să le dedicăm un material aparte.

De ce să cumperi o bijuterie de la un brand românesc?

De când am început această serie de materiale, am vorbit despre sustenabilitate, prosperitate economică, unicitate și spirit de comunitate, printre altele. Indiferent că ne referim la obiecte de ceramică, jucării, cosmetice sau pantofi. Doar că motivele nu se opresc aici și probabil că fiecare dintre noi are propria motivație pentru care pune pe listă un brand local. Ce mai poate fi adăugat atunci când vrei să încurajezi consumul local? Aș începe cu:

1. Recunoașterea și înțelegerea adâncă a unor nuanțe locale

Îmi vine un minte un vers cântat de Tudor Gheorghe, pe versurile lui Grigore Vieru, „În limba ta ți-e dor de mama.” Și tare-aș vrea să mă opresc aici fiindcă mi se pare că spune și cuprinde tot. Când crești citind anumite povești, ele rămân tipărite undeva pe interior. Iar atunci când te reîntâlnești cu ele, se naște o nostalgie frumoasă.

Există și în catalogul brandurilor românești de bijuterie unele care au la bază concepte care rezonează blând cu istoria sau cultura noastră. Ele pot fi înțelese și în internațional fără probleme, dar așa cum spune și versul, există o înțelegere profundă pe care doar în limba ta o stăpânești. Un exemplu bun e brandul IONA (aici poți citi mai multe despre cum s-a înființat), a cărui concept pleacă de la o poveste bine imprimată în cultura noastră.

2. Când visurile devin motivație

Îmi place când oamenii vorbesc despre visurile lor. Se instalează într-o stare de confort atunci când se gândesc la ce impulsuri îi face să se trezească dimineața devreme sau să se așeze seara mult prea târziu în pat, doar pentru a lucra la împlinirea visului lor.

În aceeași idee, căutând brandurile noastre de bijuterie, am răsfoit puțin istoria lor, pentru a descoperi amănunte despre povestea de început. Unii au lăsat anii de marketing pentru a face ceva cu mai mult impact, alții au fost învățați de un bunic fierar cum să lucreze metalul, alții și-au folosit durerile și amintirile unor oameni care nu mai sunt pentru a da naștere afacerii, pe când o parte dintre ei s-au lăsat mânați de pasiunea pentru artă pentru a transpune un mesaj într-o bijuterie contemporană, atipică și captivantă. Și atunci, pentru mine toate astea sunt un exemplu de Se Poate, de inspirație, de motivație. Cu atât mai mult cu cât știu că bijuteria pe care aleg să o port continuă visul unui om.

3. A te uita cu ochi buni

Să-ți faci o obișnuință din a te uita cu ochi buni la lucrurile care se întâmplă în viața sau în țara ta, e un exercițiu care merită mai multă atenție. Nu toate-s drepte, nu toate-s plăcute, dar există oameni care pun suflet și muncă în ceea ce fac, iar aceia sunt la un băț-distanță de noi.

Știu că, de regulă, dacă ne uităm peste hotare lucrurile par a fi făcute mai bine. Dar există termeni laudativi și pentru noi. Nu mereu, nu peste tot, nu pentru orice. A te uita cu ochi buni înseamnă și să încurajezi. Iar asta poate doar să mă ducă la următorul punct.

4. Vizibilitate

Să încurajezi înseamnă să vezi ce face cel de lângă tine. Și apoi poate că încurajarea ta înseamnă ca acel lucru să fie vizibil și pentru altul, ca un efect de domino. Ce bine ne șade când ne simțim văzuți de ceilalți, nu? Când mergem în afară și naționalitatea noastră rimează în mintea celuilalt cu nume puternice, chiar dacă noi nu am făcut vreun efort pentru a contribui la rezonanța acelui nume. Dar se simte bine, te pune într-o categorie de care-ți pasă. Se simte bine pentru că vorbește despre casa ta, despre acasă.

Ar mai fi, dar pentru moment cred că-i bine să ne rămână cugetul la acestea. Le asortez cu lista de branduri românești de bijuterie – pe care le purtăm sau le-am purtat, pe care le-am văzut la prieteni și ne-a rămas gândul la ele sau cele care stau deja pe listă pentru un dar împachetat frumos.

Lista-i una aranjată de la sine, fără topuri, ci doar ca o rânduire:

  1. Iona
  2. Coriolan
  3. Teilor
  4. Malvenski
  5. Sofija Jewelry
  6. Zehava
  7. Ioana Preda
  8. Joséphine
  9. Oval
  10. Alexandra Nacu
  1. Sevda
  2. Lisa & Co
  3. Obsidian
  4. Utopic by Mona Vulpoiu
  5. Vika Tonu
  6. Minionette
  7. Contemporania
  8. Moogu
  9. Monom
  10. Septembrie cândva
  1. Comēta Atelier
  2. Most Precious
  3. Joy Silver
  4. Alexandra Caspruf
  5. Iulia Ivan
  6. Bizar Concept
  7. Mizza Jewelry
  8. Ostara Charms
  9. Cdiem Accesories
  10. Angela Ciobanu – Not Just A Label
  1. Irina Secrieriu
  2. My Precious Buzztard
  3. Cristina Masnitz Jewelry
  4. Curandera
  5. Artefact Room
  6. Chic Bijoux
  7. Horia Caltea
  8. OLOV Jewelry
  9. Boutique Claudia Florentina
  10. Bijuteria Safir
  1. Miruna Belicovici
  2. JULS – Teodora Rus
  3. David Sandu
  4. Alexandra Ungurelu
  5. Bianca Grin
  6. Anayd Blu
  7. Flash Jewels
  8. Liana Salagean
  9. Tria Alfa
  10. Rosental Jewelry

Abia aștept să-mi scrieți ce branduri purtați voi, să completăm lista!

1 Comentariu

  1. Iubesc fiecare bijuterie din portelan realizata de Maria Paltin . Reuseste de fiecare data sa ma surprinda cu creativitatea si inventivitatea sa .

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here