5 lucruri de găsit și dăruit de la Christmas Concept

0
113

Cred în idei. În ideile bune care chiar au putere să-ți schimbe starea. Din acest crez vine și invitația într-un palat din centrul capitalei, un spațiu cu cadouri creative în care se desfășoară, timp de două week-enduri consecutive, târgul Christmas Concept.

Aflat anul acesta la a treia ediție, Christmas Concept a fost primul și singurul târg unde am participat vreodată, anul trecut, când am prezentat hanoracele & ilustrațiile create împreună cu Mădălina Andronic. Anul acesta, târgul adună peste 150 de designeri, artizani de bunătăți și colecționari autentici, de la gourmet sau sugar free candies la cosmetice bio și obiecte meșteșugite, în armonie cu natura.

Când?

Pe 7 – 8 decembrie, dar și pe 14 – 15 decembrie, Concept Christmas se desfășoară la Palatul Telefoanelor (Calea Victoriei 35) și este, ca în fiecare an, curatoriat de V fair și V for Verde. Și, după ce am scris prima listă foarte personală (pe care o citiți aici), iată că a venit și rândul celei de-a doua (și ultima) cu selecții din cadrul unui târg care adună designerii români.

Ce aș vrea să iau cu mine?

1. Câteva farfurii de la MICA CERA

Mica Cera e un atelier de obiecte din porţelan, care produce de la tacâmuri şi veselă, la bijuterii și obiecte de decor. Pe mine m-au convins liniile simple și pattern-urile discret imprimate, așa că abia atept să văd obiectele în realitate.

2. O (altă) geantă mică și practică de la Cătălin Onocan

Pe Cătălin l-am cunoscut anul trecut, când mi-am luat prima geantă de purtat la brâu. Mi-a povestt atunci puțin despre atelierul lui din Târgu Mureș și despre procesul de fabricație al genților sale, 100% din piele naturală.

3. O căciulă din lână împletită de cei din Roșia Montană

Probabil de inițiativa asta ați auzit deja, dar dacă nu, vă spun pe scurt că e vorba despre  articole vestimentare lucrate manual, în Roșia Montană dintr-o fibră premium care vine din natură, numită Merino, cea mai fină și cea mai moale lână din lume.

4. Vintage autentic, cu poveste adus de cei 10 colecționari care vor fi prezenți

Ce-ar fi de spus aici? Că port cu mine nostalgii și sper să mă găsească câte vreun obiect special? Că-mi doresc să găsesc un ceas vechi sau vreo pereche de cercei purtați de cine țtie de socialite din perioada interbelică? Că poate găsesc vreo eșarfă care i-a aparținut Misiei Sert? Să vedem ce găsim.

5. O porție de curaj vestimentar de la Bianca Popp

Bianca Popp este unul dintre designerii care pun accentul pe individ, pe libertatea de expresie și pe poveștile asumate ale devenirii fiecăruia. Formele pieselor pe care le creează sunt influențate de estetica japoneză, neascultătoare oricărei tendințe.

Ne vedem la târg!

CoverStories.ro este partener media al evenimentului Christmas Concept.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here