12 volume de poezie pe care să le citești primăvara asta

0
159
Timp de citire: 3 minute

Poezia se află, în ultima vreme, într-un con de umbră nejustificat. Poate ne grăbim prea mult, prea des. Dar poezia e o nevoie. 

„Avem nevoie de poezie ca să respirăm” țin minte că spunea la un moment dat profesoara de română din generală. Dincolo de rolul ei literar sau estetic, poezia e un instrument care traduce emoția în necuvinte. Poetul devine traducătorul unor lucruri pe care altfel, cum am ști să ni le exprimăm? De la Mihai Eminescu și până la Claudiu Komartin, de la Edgar Allen Poe și până la Rupi Kaur, poezia și-a păstrat consistența, viața și spiritul, oricâte texturi a atins.

Poate că, date fiind circumstanțele actuale, primăvara asta aveți motiv să vă apropiați de poezie. Pentru prima dată sau din nou. Poate că, de fapt, nici nu aveți nevoie de un motiv. Poate că sugestiile de mai jos sunt doar întâmplări. Dar poate că sunt de fapt, o strofă.

În limba română e tradusă foarte puțină poezie. Am căutat multă vreme volume semnate de Maya Angelou, Robert Frost, Sylvia Plath sau Rudyard Kypling. N-am găsit. Nici pe Constanța Buzea n-am găsit-o. Nici pe Adrian Păunescu. Nici un Barbu. Și nici un Minulescu. Dar pe ei îi mai am acasă, între coperte îngălbenite și prea-citite. Numai că mi i-aș fi dorit în hârtie nouă și între coperte frumoase.

Așadar, pe toate cele de mai jos vi le recomand cu toată inima. Pentru toate momentele voastre de încărcare și descărcare. Pentru oricare moment din zi.

1Integrala poeziei – NICHITA STANESCU

Pentru când vrei libertate și nemărginire.

2Cartea răstălmăcirilor (antologie de poezie clasică) – OCTAVIAN SOVIANY

Pentru când ți se face dor de joc și joacă.

3Înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea – NORA IUGA

Pentru când ești neînsoțit și ai nevoie de spațiul tău.

4Vino în rochia ta simplă de stambă. Poezii clasice 2014 – 1967 – MIRCEA DINESCU

Pentru după-amizele scurte, dar atât de lungi.

5Soarele și florile sale – RUPI KAUR

Pentru prietenii tăi cei mai aproape.

6Fluturi sărutându-se – CARMEN SYLVA

Pentru tine, oricând.

7Eu, Îngerul jongler – EMIL BRUMARU

Pentru duminici și sărbători prinse sau nu în calendare.

8Variațiuni pe o temă dată – ANA BLANDIANA

Pentru atunci când n-ai nevoie de nici un motiv.

9Nu există lumină pură – PABLO NERUDA

Pentru când te răzvrătești și te încumeți totuși să.

10Prințesa se salvează singură în povestea asta – AMANDA LOVELACE

Pentru când reușești să te salvezi. Sau nu neapărat.

11Opere I Poezii 1908 – 1920 – EZRA POUND

Pentru când ți-e poftă de clasic, de poem, de trecut, de nostalgie.

12Spre Meka… – ALEXANDRU MACEDONSKI

Pentru toate momentele când te apuci să cauți și nu găsești.

Lecturi de poezie să avem!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here