Epistole, răvașe, scrisori, bilețele – poartă în carnea lor de hârtie o intimitate pe care tastele laptopurilor noastre performante nu reușesc s-o redea.
Înclinarea scrisului de mână, parfumul și apăsarea cernelii, coagularea majusculei la fiecare început de alineat – toate acestea construiesc memoria unui om care și-a vărsat gânduri și emoții, idei și clipe, pe o coală împăturită, așezată cu grijă într-un plic și pecetluită cu intenția de a ajunge la destinatar.
Da, recunosc, am o oarecare nostalgie pentru scrisori. Și evident, asta se transpune (și) în devorarea unor cărți născute din aceste dialoguri peste timp. Cărți-din-scrisori. Cu o dinamică cu totul diferită, cărțile epistolare au o nuanță diferită de compoziție și de vibrație. Și nu pot decât să vă îndemn să împărtășiți cu mine și mai multe recomandări.
Citește și 8 lecturi care vorbesc despre echilibru, armonie și sens al vieții
Dragă Theo – Vincent van Gogh
O selecţie de 415 scrisori şi fragmente de scrisori din corespondenţa mult mai amplă a lui Vincent van Gogh (1853–1890) cu fratele său mai mic Theo (1857–1891) care acoperă un răstimp de 18 ani, din august 1872 până în iulie 1890, când pictorul s-a sinucis.
E o fragilitate și o deschidere extraordinară în seria aceasta de scrisori. Tonul lui van Gogh, de fiecare dată fidel perioadei prin care trece, reușește să spargă monotonia unei simple relatări. „Dragă Theo, Cu prilejul aniversării tale, îţi doresc din toată inima sănătate, o viaţă senină. Ţi-aş fi trimis cu dragă inimă, pentru o zi ca asta, tabloul cu ţăranii mâncători de cartofi, dar, deşi se află pe calea cea bună, nu e complet gata.”
Dragă tată – Ernest Hemingway, Patrick Hemingway
Un volum inedit de scrisori, care invită în intimitatea unuia dintre cei mai apreciați scriitori ai lumii și care ne oferă o altă oglindă asupra controversatului autor american.
Scrisori din insula Guernsey – Mary Ann Shaffer, Annie Barrows
O mașină a timpului încapsulată într-o poveste frumoasă din 1946, în Guernsey, o insulă în largul coastei Normandiei.
Dragă Domnule și prietene – Scrisori către Arsène Henry, ministru al Franței la București (1897–1904)
Memorialistică de cea mai frumoasă speță și frumusețe, în care personalitățile feminine ale vremii – Sabina Cantacuzino, Maria Pillat sau Anna Kretzulescu-Lahovary – evocă amintirile unei vieți pline de nostalgii.
Cu iubire tandră, Elisabeta. Mereu al tău credincios, Carol
Corespondența perechii regale, volumul I, 1869–1888, un dialog epistolar careoferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României. Primul volum acoperă logodna, scurta viață a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenței și a proclamării Regatului. Și e o tandrețe minunată aici.
Citește și Cele mai frumoase 33 seriale și mini-serii create după cărți
Scrisorar – Mihail Șișkin
Saşa şi Volodia sunt despărţiţi de război. Legătura lor trăieşte prin scrisorile pe care şi le trimit. Dragostea lor există acolo unde oamenii nu putrezesc şi sunt cicade mute, unde viaţa este zgomotoasă, generoasă, dăinuitoare, unde şinele de tramvai se îndreaptă spre un cui nevăzut de care se ţine lumea. Iar scrisorile lor sunt pura artă a vieții.
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr – C.S. Lewis
Un altfel de umor într-o altfel de corespondență. Cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care are în grijă un discipol și care trebuie să îl „achiziţioneze” drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum am putea bănui. Și aici intervine priceperea și scriitura seducătoare a lui Lewis.
O viață în scrisori – A.P. Cehov
Ce mai poți spune despre Cehov? Că a scris aproape 4.400 de scrisori am aflat abia când am luat cartea asta în mâini. „Corespondența este, pentru el, o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori așa cum respiră. Pentru istorici și sociologi, scrisorile își păstrează până astăzi interesul prin valoarea lor de informație autentică, de trăire nemijlocită a realităților culturale, sociale și (mai puțin) politice ale Rusiei de la sfârșitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun neprețuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieții și al creației autorului de geniu, depășind valoarea strict biografică.” – Sorina Bălănescu
Pe pământ suntem strălucitori o clipă – Ocean Vuong
În original On Earth We’re Briefly Gorgeous, romanul-poem de debut a lui Vuong se încadrează undeva între un roman epistolar la granița dintre ficțiune și poezie. Un amestec magistral al ambelor, scris sub forma unei lungi scrisori de dragoste către mama sa; o mamă care nu știe să citească și s-ar putea să nu poată înțelege niciodată cuvintele pe care le scrie cu atâta seriozitate:
Let me begin again.
Dear Ma,
I am writing to reach you—even if each word I put down is one word further from where you are.
Unde ai dispărut, Bernadette? – Maria Semple
Deși filmul nu s-a ridicat la nivelul cărții, cartea rămâne o poveste simpatică despre geografia interioară a unei familii, povestită de-a lungul unei sume de e-mailuri, documente oficiale și scrisori (care dezvăluie trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani). Un pic de mister, un strop de viziune adolescentină și-un dor de ducă care se amestecă într-o carte perfectă și pentru vară!
P.S. Te iubesc – Cecelia Ahern
Probabil unul dintre clasicele literaturii moderne, cu un film care a cules aplauze și lacrimi deopotrivă, povestea emoționantă a Holly și Gerry rămâne una dintre cele mai citite povești de dragoste de ficțiune. Mie mi-a plăcut să citesc cum, timp de 10 scrisori, alegerile nu tocmai întâmplătoare, te pot ajuta să-ți schimbi viața.
Pe lângă aceste povești-corespondență, mai sunt încă multe altele pe care fie le-am trecut cu vedere, fie le-am uitat, fie nu-mi sunt cunoscute. Dacă mai aveți și alte sugestii, lăsați-le în comentarii, să ne servească drept inspirație vara asta.
Lecturi cu folos!